Câțiva profesori ai Facultății de Știință și Ingineria Alimentelor din Galați au realizat, în urma unor studii elaborate de laborator, un nectar probiotic de dovleac, cu beneficii uluitoare.
Nectarul din dovleac, extrem de sănătos și gustos, este o realizare pentru noi toți, în special pentru inventatori și investitori, care pot da naștere unei afaceri avantajose, pornind de la acest proiect. Băutura are la bază materie primă ieftină și cu un grad de perisabilitate scăzut:
„Pentru un producător care face deja sucuri de roșii sau de fructe, acesta nu trebuie să-și procure decât un utilaj de spălat și de divizat dovleacul. Pe ambele le-am făcut tot noi“, spune Dana Moraru, doctorand în cadrul Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor din Galați.
Dincolo de ideea inedită de a crea un nectar, neîntâlnit încă pe piața românească din banalul dovleac, descoperitorii afirmă cu convingere că nectarul este mai mult decât un produs nou și sănătos, cu potențial succes. Datorită proprietăților sale, această licoare este o adevarată binecuvântare pentru organism. Fiind o sursă bogată de fibre solubile, nectarul de dovleac îmbunătățește vederea, reglează nivelul colesterolului, întărește sistemul imunitar și este ideal pentru persoanele care țin regim, pentru cei vegetarieni sau pentru ce care au o intoleranță la lactoză, scrie antenasatelor.ro.
Produsul mult așteptat va fi unul 100 % natural, căci cei care l-au creat nu doresc să adauge aditivi. „Am putea să adăugăm aditivi, dar nu vrem. S-ar mai putea face un tratament termic ulterior obținerii produsului, dar atunci nu mai vorbim despre un produs probiotic“, a relatat Iulia Bleoancă, șef lucrări din cadrul facultății.
Rețeta nectarului de dovleac este în curs de brevetare la OSIM.