Amenzi usturătoare pentru mai multe centre de îngrijire a vârstnicilor din România. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a găsit nereguli uriașe în mai multe orașe din jumătate din țară, înclusiv în București.
Multe persoane în vârstă care sunt în centre de îngrijire în România au parte de condiții greu de descris. Inspectorii ANPC au amendat sute de centre de îngrijire a persoanelor vârstnice din toată țara, cu suma totală de peste 2,6 milioane de lei, fiind găsite mai multe nereguli, printre care alimente expirate, mizerie, spații insalubre și nerenovate.
ANPC a efectuat în ultimele săptămâni 416 de controale pentru verificarea modului în care este respectată legislația la centrele de îngrijire a vârstnicilor din întreaga țară.
„Este revoltător să văd cum unii semeni de-ai noștri, antreprenori sau administratori ai unor centre de îngrijire, pot manifesta un comportament lipsit de umanitate, mai ales când este vorba de persoane în vârstă și felul în care acestea sunt «îngrijite» în căminele destinate vârstnicilor. Este inadmisibil să profiți de pe seama acestora și să le oferi servicii în bătaie de joc, doar din dorința de a realiza un câștig de pe urma lor, fără să te gândești că, în locul lor, ar putea fi părinții sau bunicii tăi. Mulțumesc tuturor, mai ales angajaților acestor centre, care înțeleg gravitatea situației și ne sesizează”, a declarat vicepreședintele ANPC, Sebastian Hotca, potrivit comunicatului de presă ANPC.
“Dat fiind că unele dintre locațiile verificate au înregistrat deficiențe importante la blocul alimentar, până la remedierea acestora, hrana vârstnicilor va fi asigurată în regim de catering”, a precizat ANPC.
Echipele de control au descoperit: supraaglomerarea spațiilor de cazare sau cazarea în spații improprii (nerespectarea spațiului minim alocat/persoană, prevăzut de lege); utilizarea unor produse alimentare nesigure (fără elemente de identificare și caracterizare, produse desigilate păstrate la temperatura mediului ambiant); lipsa mențiunilor privind ingredientele cu potențial alergen în meniu sau chiar lipsa meniurilor avizate de personalul de specialitate; folosirea unor produse alimentare cu data durabilității minimale depășită; modificarea stării termice a produselor; folosirea unor vitrine frigorifice, pentru depozitarea produselor și preparatelor, insalubre, cu praf în exces, rugină și chedere pline de mucegai; folosirea unor echipamente de gătire, în blocul alimentar (hote, aparate de gătit, cuptoare etc.), neigienizate; utilizarea veselei din plastic sau din ceramică, ciobite, și a unor ustensile de lucru cu mânere de lemn sau plastic, neprofesionale, precum și a veselei smălțuite cu ciobituri în exces.De asemenea, alte nereguli au fost folosirea unor spații de depozitare neigienizate, cu rafturi cu rugină, improprii depozitării produselor alimentare; depozitare necorespunzătoare a produselor (ex: produse alimentare, legume-fructe, depozitate lângă detergenți și instrumente de curățenie); folosirea unor spații nerenovate, insalubre, cu gresie lipsă sau spartă, cu scurgeri de canalizare defecte, cu reparații neefectuate, cu calorifere cu rugină, îmbâcsite, pline de praf; folosirea unor coșuri/tomberoane pentru reziduuri fără capace, în zona de preparare; lipsa mobilierului necesar beneficiarilor (noptiere, scaune etc.); utilizarea unor lenjerii de pat și saltele neconforme, neigienizate, cu pete. Comisarii ANPC au mai constatat lipsa unor robineți la baie sau a altor elemente din baie, existența unor uși deformate; igienă precară în băi și spațiile de cazare; lipsa huselor de protecție pentru perne, saltele sau a protecțiilor pentru prize; infiltrații de apă în sala de mese; folosirea unor cadre de paturi cu rugină sau cu laterale de lemn cu muchii ascuțite, prezentând pericol pentru consumatori; utilizarea unor aparate de măsură și control, fără a fi verificate metrologic.
În urma neregulilor constatate, au fost date 322 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 2,6 milioane de lei, și 287 de avertismente. Au fost oprite temporar serviciile în 53 de unități, din județele Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Prahova, Satu Mare, Timiș, Vrancea, Bacău și municipiul București.