Doi bărbați s-au luat la bătaie, în trafic, pe o stradă din Sectorul 4, iar unul dintre ei a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt. Agresorul a ajuns la poliție, iar victima la spital.
”În această dimineață, 11 ianuarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 16 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, la o intersecție din Sectorul 4, ar fi avut loc o altercație în trafic, în urma căreia, o persoană ar fi fost agresată fizic. Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identicați doi bărbați, în vârstă de 33, respectiv 35 de ani, implicați în eveniment”, a transmis, joi, Poliția Capitalei.
Sursa citată a precizat că, în urma divergențelor, bărbatul de 35 de ani i-ar fi provocat răni celuilalt, la nivelul umărului, cu un obiect tăietor-înțepător.
”Ulterior, persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate. De asemenea, bărbatul de 35 de ani a fost condus la sediul subunității pentru audieri”, a mai transmis Poliția.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 16 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.