Bărbatul acuzat că, în vara anului trecut, a ucis un băiat de zece ani din comuna ieșeană Costuleni a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Iași, la închisoare pe viață, decizia nefiind însă definitivă.
Vasile Miron a fost judecat pentru omor calificat, iar judecătorii Tribunalului Iași l-au condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unui băiat de 10 ani din comuna ieșeană Costuleni, scrie News.ro.
Avocatul bărbatului a anunțat că va formula recurs la sentința Tribunalului Iași.
În februarie, procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Vasile Miron pentru omor calificat și profanare de cadavre sau morminte.
Cauza, care avea ca obiect dispariția băiatului de zece ani și care a fost înregistrată inițial la Parchetul Judecătoriei Răducăneni, a fost declinată Parchetului Tribunalului Iași, de unde a fost preluată, în 13 octombrie 2015, de Secția de urmărire penală și criminalistică de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În rechizitoriu se arăta că, în 29 mai 2015, aflat în localitatea natală, satul Covasna din județul Iași, Vasile Miron l-a lovit cu un corp contondent, în mod repetat, pe copilul de zece ani, care în urma leziunilor a murit.
În noaptea de 30 spre 31 mai 2015, Vasile Miron a revenit la locul în care se afla cadavrul, a înfășurat capul și partea superioară a corpului copilului într-un sac de rafie, iar partea inferioară a învelit-o într-o pătură, legând apoi cadavrul cu o bandă textilă și cu sârmă ghimpată.
”În continuare, pentru nu fi descoperit cadavrul victimei, l-a transportat în brațe până la o râpă în care se adună ape pluviale, unde l-a ascuns. Corpul victimei a fost astfel expus o lungă perioadă de timp condițiilor de mediu, insectelor și rozătoarelor, ceea ce a determinat distrugerea țesuturilor moi, fiind găsit scheletizat în 26 septembrie 2015”, se arăta în rechizitoriu.
Cadavrul copilului a fost identificat de mama băiatului pe baza îmbrăcămintei și a încălțămintei. Totodată, expertiza ADN a confirmat faptul că scheletul aparține copilului de zece ani din Costuleni.
Inițial, Vasile Miron s-a sustras urmăririi penale, fiind arestat în lipsă, iar pe numele său a fost emis un mandat european de arestare. Ulterior, el a fost prins în Germania, fiind predat autorităților judiciare române și încarcerat în 8 ianuarie 2016.
În 20 februarie, Vasile Miron a fost dus în localitatea Costuleni, la locul unde, în vara anului trecut, l-a ucis pe băiatul de zece ani, pentru a fi reconstituite faptele.
Potrivit procurorilor, Vasile Miron și-a recunoscut fapta, spunând că l-a lovit pe băiat, după ce acesta ar fi stricat telefonul mobil pe care i-l dăduse.
Minorul provenea dintr-o familie cu posibilități materiale modeste, băiatul lucrând adesea cu ziua la o stână aflată în apropierea localității Costuleni. Părinții au reclamat dispariția copilului la zece zile după ce acesta nu a revenit acasă. Familia spunea că nu s-a alertat imediat, întrucât copilul obișnuia să meargă la rude, unde mai rămânea peste noapte.
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Iași, iar săptămâna trecută, procurorii au cerut magistraților, la ultimul termen al procesului, condamnarea pe viață a lui Vasile Miron.
Bărbatul le-a spus atunci judecătorilor că nu este vinovat de comiterea faptei, cerând instanței să fie achitat.
Cătălina Scripcă, avocatul bărbatului, spunea că speră în achitarea clientului său și considera că "instanța va aprecia în mod corect probele din dosar".
Vasile Miron, în vârstă de 44 ani, a fost condamnat în anul 2003 la 15 ani de închisoare pentru omor, după ce a violat și a ucis o tânără. El a ispășit doar zece ani din pedeapsă, fiind eliberat condiționat.