Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Cârja, a murit înecat în râul Prut, în apele căruia ar fi intrat să-și salveze calul și să scoată căruța.
Polițiștii au fost sesizați de colegii de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră cu privire la faptul că, în timp ce patrulau pe raza satului Cârja, au văzut în apele râului Prut un cal și o căruță, la fața locului fiind găsit după mai multe ore și cadavrul bărbatului.
"Am primit o sesizare din partea polițiștilor de frontieră cu privire la faptul că au văzut în apele râului Prut o căruță și un cal. La fața locului s-au deplasat colegii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, care au găsit în apropiere o pereche de încălțări. Au fost solicitați reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență care au găsit după câteva ore cadavrul unui bărbat, identificat ulterior ca fiind un tânăr de 36 de ani din localitatea Cârja", a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Loredana Stavăr.
A fost dispusă efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cauzei decesului, în cauză fiind efectuate cercetări pentru ucidere din culpă.