Actual· 2 min citire

Crimă Mureș. Bărbat, arestat preventiv pentru omor calificat. A intrat în casa unei femei și, pentru că aceasta l-a prins, a sufocat-o și a dat foc casei

Crimă/ Arhivă foto

Crimă/ Arhivă foto

Publicat16 nov. 2023, 09:20
Actualizat16 nov. 2023, 09:22
SursăRealitatea PLUS

Un bărbat de 46 de ani a fost arestat, fiind suspectat de o crimă oribilă. Acesta a încercat să fure dintr-o locuință și a fost prins de proprietară. Ca să scape de aceasta, a omorât-o și a dat foc casei. Cazul petrecut în urmă cu aproximativ o lună a îngrozit comunitatea locală și i-a pus pe polițiști în alertă maximă. Urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Polițiștii și procurorii din Mureș au făcut cercetări, după ce, în urma unui incendiu produs în 6 noiembrie, a fost descoperit cadavrul unei femei de 58 de ani, existând suspiciuni că a fost victima unui omor.

”Pentru administrarea probatoriului, prin delegarea de către procurorul de caz a organelor de urmărire penală din cadrul IPJ Mureș, la data de 11 noiembrie 2023 au fost efectuate, în județele Suceava și Bacău, trei percheziții domiciliare. Au fost identificate bijuterii și un telefon mobil, posibil să fi fost sustrase din locuința persoanei vătămate, dar și alte mijloace de probă”, a transmis IPJ Mureș.

Sursa citată a precizat că, pe raza județului Suceava, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, fiind vorba de un bărbat, de 46 de ani, domiciliat în municipiul Cluj-Napoca.

Inițial bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a precizat că bărbatul este cercetat pentru omor calificat, distrugere prin incendiere și tâlhărie calificată.

Procurorii au stabilit că, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie, suspectul a pătrus în locuința femeii din Gornești, cu intenția de a sustrage bunuri.

Bărbatul a fost surprins de proprietara locuinței și, pentru a scăpa, acesta a sufocat-o.

Ulterior, bărbatul a sustras bani și bunuri și a răcășit locuința victimei.

”Apoi, cu scopul de a șterge urmele infracțiunilor comise și probabil cu intenția de a simula un incendiu accidental, autorul a incendiat diferite obiecte de îmbrăcăminte și mobilieraflate în camera din mijloc a locuinței, distrugând, degradând și aducânt în stare de neîntrebuințare locuința victimei și a obiectelor din interiorul acesteia”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News