BAC 2015. Emoțiile pentru elevii de clasa a XII-a continuă și marți, a doua zi pentru proba orală la Limba Română.
BAC 2015. Proba orală la Limba Română se desfășură pe o perioadă de trei zile (8-10 iunie), iar în intervalul 10-12 iunie va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), potrivit calendarului examenului de Bacalaureat.
În perioada 15-19 iunie va avea loc evaluarea competențelor digitale (proba D). Seria probelor orale se vor încheia cu evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, programată între 22 și 26 iunie.
BAC 2015. Probele scrise de la bacalaureat vor fi susținute în date de 29 iunie la limba și literatura română și în 30 iunie la limba și literatura maternă. Testarea va continua în 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenții profilului real, și istorie, pentru cei de la uman, iar în 3 iulie va fi proba la alegere a profilului și specializării.
Rezultatele vor fi afișate în 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestațiile vor fi depuse în aceeași zi, între orele 12.00 și 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluționate. Rezultatele finale vor fi afișate în 10 iulie.
BAC 2015. Ce nu au voie să facă absolvenții în examenul de BAC
Absolvenților de liceu le este interzis să între în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe. pe care sunt obligați să le lase în sală de depozitare din liceul în care susțin bacalaureatul. Candidații care refuză să depoziteze aceste obiecte anu vor fi primiți în examen.
De asemenea, absolvenților de liceu le este interzis să aibă în sălile de examen, îin obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare ori în băncile în care sunt așezați orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați.
BAC 2015. Candidații de la Bacalaureat nu au voie să între în examen nici cu telefoane mobile, căști audio și nici cu orice fel de mijloc electronic de calcul sau de comunicare ce permite conectarea la internet sau la rețele de socializare.
Totodată, absolvenților li se interzice să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte material..
Candidații la BAC care încalcă regulile de mai sus vor fi eliminați din examen, indiferent dacă au folosit sau nu materialele interzise și indiferent dacă acestea au fost introduse în sală de examinare de către ei, de către alți candidați, profesori din comisie sau de alte persoane.