Guvernul a decis, luni, prin ordonanță de urgență, plafonarea sporului pentru activitatea în condiții periculoase sau vătămătoare la 300 de lei brut pe lună. În schimb, bugetarii vor primi un spor de câteva zile lucrătoare la concediul de odihnă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, documentul prevede limitarea sporului acordat în sectorul public pentru activitatea în condiții periculoase sau vătămătoare la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locul de muncă respectiv.
De asemenea, concediul de odihnă suplimentar, acordat pentru prestarea de munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori activitate în locuri de muncă în care există astfel de condiții, va avea o durată cuprinsă între 3-5 zile lucrătoare.
”Aceste măsuri au fost luate din necesitatea urmăririi unei politici fiscal-bugetare prudente, care să asigure sustenabilitatea fiscală pe termen mediu și lung, precum pentru corectarea deficitului bugetar excesiv”, a transmis Guvernul.
Până acum, salariații primeau pentru condiții vătămătoare de muncă un spor de până la 15% din salariul de bază pentru toate categoriile de persoanl plătit din fonduri publice, dar nu mai mult de 1.500 de lei brut lunar. De asemenea, concediul suplimentar pentru muncă în condiții grele era între 3 si 10 zile lucrătoare.
Măsurile intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 și se aplică până la data de 31 decembrie 2026.