Actual· 1 min citire

AUDIERI MARATON

AUDIERI MARATON

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 1 dec. 2008, 12:00

Ovidiu Tender revine la Parchetul General

Ovidiu Tender și-a petrecut, miercuri, 13 ore la Parchetul General alături de avocatul său. În acest timp procurorii au dezbătut și respins cererile succesive înaintate de apărătorii omului de afaceri după care i-au prezentat acuzatului materialul de urmărire penală din dosarul RAFO. Prezentarea materialului probator va fi reluată joi.

Potrivit unor surse judiciare, o mare parte din timpul petrecut la audiere a fost consumată cu discutarea unor noi excepții procedurale și intervenții făcute de avocații lui Tender.

Expertul contabil din dosarul Rafo a fost sancționat cu mustrare de Comisia de Disciplină a Corpului Experților Contabili. Cristian Bejenariu a fost găsit responsabil de încălcarea secretului profesional prin furnizarea de date și informații despre constatările făcute în dosarul lui Ovidiu Tender. Cei trei membri ai completului de judecată au stabilit că Bejenariu s-a antepronunțat cu privire la rezultatul expertizei. Decizia Consiliului de disciplină al Corpului Experților Contabili poate fi atacată în 30 de zile de la data comunicării hotărârii. Cercetatrea expertului Cristian Bejenariu are la bază o sesizare a avocaților lui Ovidiu Tender, în care expertul este acuzat de antepronunțare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News