Rezultatele la sesiunea specială a Evaluării Naționale 2020, înainte de contestații, au fost afișate! Această sesiune specială a Evaluării Naționale a fost organizată pentru elevii care, din cauza pandemiei COVID-19, nu au putut participa la unul sau la niciunul dintre examenele primei sesiuni.
Contestațiile pot fi depuse joi, 2 iulie, în ziua afișării, în intervalul orar 14,00 - 20,00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Afișarea rezultatelor a ținut cont de anonimizarea numelui candidatului:
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale prin anonimizarea numelui și a prenumelui.
La etapa specială a examenului de Evaluare Națională (sesiunea 2020) s-au înscris 216 absolvenți ai clasei a VIII-a, conform situației centralizate de Ministerul Educației și Cercetării.
Rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor, vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.
Media generală obținută în urma susținerii Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri, prin cifra de școlarizare aprobată, pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.