Atacuri cu bombă în Thailanda. Zeci de persoane au fost rănite

Sursa foto: Pixabay
Noi tensiuni în sudul Thailandei. Zeci de persoane au fost rănite în urma mai multor atacuri cu bombă și a unor incendii puse intenționat.
Atentatele au avut loc în același timp imediat după miezul nopții și au vizat magazine și benzinării din trei provincii. Atacurile nu au fost încă revendicate, dar poartă amprenta unei grupări teroriste care cere independența provinciilor predominant musulmane. Conflictul din zonă a izbucnit în 2004 și peste șapte mii de oameni au fost uciși în ciocniri.
Negocierile de pace lansate în 2013 au fost întrerupte în repetare rânduri.
Atacurile de miercuri au avut loc după ce, la începutul acestui an, guvernul thailandez a reluat negocierile cu principalul grup insurgent, Barisan Revolusi Nasional, după o pauză de doi ani în contextul pandemiei.
Organizaţia Unită de Eliberare Patani (Patani United Liberation Organisation- PULO), care a fost exclusă din ultima rundă de negocieri, a organizate bombardamente în timpul lunii sfinte musulmane a Ramadanului, susţinând că dialogul nu este incluziv. Guvernul a anunţat că este dispus să negocieze cu toate grupurile.
Citește și:
- 23:43 - Premieră la Tribunalul București. Secție specială pentru dosarele cu minori din 1 iunie 2026
- 22:51 - Scandal în industria de apărare. Cum a blocat Radu Miruță investiții de un miliard de lei la Romarm
- 22:48 - Doliu în politică: un fost lider politic a murit după ce a fost prins sub un tractor
- 22:28 - Incendiu puternic de vegetație. Peste 3.000 de oameni evacuați în Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














