O turistă din România a fost atacată de rechini, la doar 600 de metri de locul în care o femeie din Austria a avut aceeași soartă. Experții spun că oamenii au schimbat fără să vrea dieta și comportamentul rechinilor din Marea Roșie, care tradițional mâncau macrou și nu urcau la mai puțin de 30 de metri adâncime.
Motivele pentru care rechinul din specia „Carcharodon carcharias” cunoscut și drept „marele alb” sau „moartea albă” atacă oamenii la Marea Roșie nu sunt cunoscute cu exactitate, dar experții cred că acestea au legătură cu activitatea umană în zonă.
„În primul rând, vorbim de pescuitul excesiv. Milioane și milioane de egipteni depind de macroul din Marea Roșie, care este și hrana preferată a rechinilor. Aceștia rămân astfel fără mâncare și trebuie să se orienteze spre altceva. Apoi, pentru turiști se organizează un fel de excursii pentru a face scufundări în zonele cu rechini. Nu o să credeți, dar sunt mulți amatori de selfie-uri cu rechinii albi. Acum, deși este interzis, se utilizează atractanți, diverse materiale îmbibate în sânge sau bucăți de pește. Practic, atrag deliberat rechinii. Repet, această procedură este interzisă, dar există destui turiști dispuși să plătească atât cât trebuie pentru a «beneficia» de astfel de aventuri”, a declarant pentru „Adevărul” biologul marin Adrian Bîlbă.
Snorkelingul și catastrofele navale
Expertul mai susține că în mare pericol sunt și cei care obișnuiesc să facă snorkeling. „Cei care practică astfel de scufundări nu se pot proteja cu costume de neopren pentru că acestea dau flotabilitate și practic nu mai pot ajunge sub apă. Și cum snorkelingul se face în zonele cu recif de corali, scufundătorii se pot răni, e adevărat ușor, în coralii care sunt extrem de tăioși. Există turiști care nici măcar nu își dau seama pe loc că s-au rănit, dar acele câteva picături de sânge care se duc în apă sunt suficiente ca să atragă rechinii. În plus, mai vorbim de o problemă. Dintr-un motiv ușor de dedus, turistele nu ar trebui să facă scufundări într-o anumită perioadă a lunii”, atrage atenția specialistul.
Nu trebuie ignorat faptul că recent în Marea Roșie s-a scufundat o navă care avea la bord 18.000 de oi. Toate aceste animale s-au transformat în hrană pentru rechini, care pe fondul lipsei de macrou s-au adaptat la carnea de mamifere. „De aici și până la atacuri nu mai este decât un pas. Totuși, trebuie spus că, în principiu, atacurile rechinilor asupra omului sunt foarte rare. Se întâmplă la doi-trei ani, dar în total sunt rare. Adică, mult mai dese sunt atacurile urșilor, de exemplu”, mai spune biologul marin.
Pe 11 iunie a avut loc o catastrofă navală în care a fost implicat vasul Badr 1. Nava, care se îndrepta spre Arabia Saudită. Acesta s-a scufundat la scurt timp după ce a părăsit portul sudanez Suakin, un centru comercial pentru multe țări africane, situat la aproape 800 km nord-est de Khartoum. Nava avea capacitatea de a transporta până la 9.000 de animale, dar au fost făcute modificări pentru a suplimenta cu mult această încărcătură maximă, au declarat oficialii locali.