Actual· 3 min citire

Atac dur pe Facebook: "La școală la noi nu se învață. De fapt, faceți cu toții homeschooling"

Atac dur pe Facebook: "La școală la noi nu se învață. De fapt, faceți cu toții homeschooling"

Atac dur pe Facebook: "La școală la noi nu se învață. De fapt, faceți cu toții homeschooling"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 sept. 2016, 16:08

Cunoscuta actriță Dorina Chiriac a avut o reacție vehementă pe Facebook referitoare la sistemul clasic de învățământ, precum și la "homeschooling". Mesajul său a venit în contextul în care decizia Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur de a-și retrage fiica de la școală a stârnit un val de controverse în mediul online.

"Dacă ascendentul sistemului public de învățământ in fața homeschooling e "socializare", suntem pierduți. Când și cum "socializează" copiii la școala publică? Stau nemișcați 50 de minute, după care sirena aia alarmantă îi scuipă afară din clase in pauze și se bezmeticesc pe coridoare aruncându-se unii în alții agitați, ca să revină în clase s-o ia de la cap. Se cheamă interacțiune și-atât. Apoi școala îi varsă puhoaie la sfârșitul cursurilor și sunt târâți acasă sau la afterschool (altă școală, brr!, eventual cu aceeași învățătoare, prietenii știu de ce) unde fac 40 de exerciții la mate, două compuneri la română, învață o poezie absurdă pe care o poți descifra doar cu DEX tu ca adult, apoi leșină pe cartoon network în cea mai bună variantă", a scris Dorina Chiriac pe rețeaua de socializare.

"Pe la 7.00 p.m. se constituie grupuri de vreo 30 de părinți pe e-mail care descifrează teme, se întreabă ce au de adus la lucru manual că nici copiii cei mai atenți nu țin minte, ce revistă neobligatorie trebuie toți obligatoriu să cumpere, schimbă rețete. se pare că socializează părinții. fără rost, însă, căci nu constituie o reacție, deși unii conștientizează necazul. Și atunci se desprind părinți care au o reacție și decid să-și salveze copilul, că are prieteni si cunoștințe și rude cu care să socializeze si sunt mii de cluburi de activități. și îi pot oferi ei educație. cu profesori. Fără școlarizare într-un sistem haotic și criminal. părinții ăștia vor să își ducă copilul la școală. ar vrea. dar conștiința (și conștiența) nu-i lasă. Eu sper să le iasă. Lăsați-i în pace. Nu vă iau nimic. Rămâne doar un corn cu lapte în plus. Ba mie îmi dau și speranță", a adăugat ea.

Dana Nălbaru, reacție vehementă pe Facebook: "Sunt oameni care se hrănesc cu nefericirea altora"

Reacții după decizia Danei Nălbaru. Ministrul Educației a anunțat riscurile școlii făcute acasă

În final, actrița a afirmat că "la școală la noi nu se învață", ci "se predă o căpiță de materie peste capacitatea de operare a copilului".

"Dragi părinți, de fapt, faceți cu toții homeschooling. Copiii învață acasă, dacă învață. La școală la noi nu se învață. Se predă o căpiță de materie peste capacitatea de operare a copilului și se dau teme multe. Pentru acasă. Homework is homeschooling here now. Copilul merge la școală doar ca să "socializeze", deci. Nu mai bine îl ducem noi undeva să se joace? P. S. Plătești meditator să învețe copilul acasă ce ar trebui să învețe la școală, și nu ai contract declarat? E homeschooling. Și e ilegal. Dublă greșeală", a adăugat Dorina Chiriac în final.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News