RUSIA lui Putin iese cu un mesaj agresiv la adresa SUA: Moscova acuză Statele Unite că poartă o campanie care are scopul "denigrării" Rusiei.
Statele Unite poartă o campanie care are scopul "denigrării" Rusiei, acuză Moscova, în contextul tensiunilor generate de criza din Ucraina.
Declarațiile vin în contextul în care Statele Unite susțin că au dovezi care confirmă că militari ruși au lansat obuze de artilerie, de pe teritoriul rus, spre poziții militare ale armatei ucrainene, în estul Ucrainei.
Statele Unite au acuzat în mai multe rânduri Rusia de susținerea insurgenților separatiști din estul Ucrainei, sugerând implicarea Moscovei în doborârea avionului malaysian prăbușit pe 17 iulie, potrivit Mediafax.
Statele Unite au anunțat joi că dețin dovezi care confirmă că militari ruși au lansat obuze de artilerie, de pe teritoriul rus, spre poziții militare ale armatei ucrainene, în estul Ucrainei. "Au fost trase focuri de artilerie, din Rusia, spre poziții ale armatei ucrainene", a afirmat Harf. "În plus, Moscova a avut în mai multe rânduri intenția de a trimite lansatoare de rachete insurgenților proruși din estul Ucrainei", a declarat Marie Harf.
După doborârea avionului malaysian, pe 17 iulie, "armament continuă să traverseze frontiera" spre Ucraina, a adăugat Harf.