Actual· 1 min citire

Atac cu cuțitul într-un campus din Germania: O profesoară a murit, mai mulți studenți au fost răniți

Sursa foto: Arhivă

Sursa foto: Arhivă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 12 iun. 2022, 17:11

O femeie de 30 de ani rănită în atacul cu cuțitul produs vineri într-un campus universitar din vestul Germaniei a murit în urma rănilor suferite, a anunțat duminică procuratura din Dortmund.

Autorul atacului, un bărbat de 34 de ani, a rănit patru persoane în campusul Universității de științe aplicate din Hamm-Lippstadt, înainte să fie imobilizat de alți studenți și apoi arestat de poliție.

Femeia care a decedat era profesoară, iar ceilalți răniți, toți în vârstă de 22 de ani, sunt studenți, potrivit dpa și EFE.

Potrivit autorităților, există indicii că suspectul este bolnav mintal și nu sunt semne că gestul său a avut motivație politică ori că au existat complici.

Atacatorul locuia într-un cămin studențesc, locuința sa fiind percheziționată.

Atacul vine la două zile după ce o persoană a murit și 14 au fost rănite, din care 9 grav, miercuri, în centrul Berlinului, după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni într-un atac deliberat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News