Actual· 1 min citire

ATAC ARMAT la o școală din Slovacia: Un MORT și cinci RĂNIȚI, printre care și copii

Atac armat la o școală din Vrutky, Slovacia Foto: Radio International Slovakia

Atac armat la o școală din Vrutky, Slovacia Foto: Radio International Slovakia

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 iun. 2020, 16:59

Un atac a avut loc joi la o școală primară din orașul slovac Vrutky! Unul dintre directorii școlii a fost înjunghiat mortal, iar alte cinci persoane au fost rănite, printre care și copii.

Școlile primare din Slovacia au început să primească din nou elevi de la 1 iunie, în cadrul măsurilor de relaxare a restricțiilor antipandemie

Potrivit presei slovace, atacatorul a intrat într-o sală de clasă și a început să atace elevii și profesorul  cu un cuțit, la școala primară din Vrutky, situat la circa 220 de kilometri nord-est de capitala slovacă Bratislava, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Directorii școlii au încercat să intervină și au fost înjunghiati, unul dintre ei murind pe loc.

Cinci persoane au fost rănite, între care și copii.

Ministrul de interne slovac Roman Mikulec s-a deplasat la fața locului în urma incidentului, a menționat agenția slovacă de presă TASR.

Atacatorul a fost împușcat de polițiști în timp ce încerca să fugă.

Poliția l-a identificat ulterior pe atacator în social media ca fiind un bărbat în vârstă de 22 de ani din Martin, regiunea Zilina.

Atacatorul este un fost elev al școlii, fără antecedente violente, potrivit primarului orașului, relatează Radio Slovakia International.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News