De luni, 12 iunie, începe în acest an Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscut și ca Postul Sâmpetrului. Va dura 10 zile, fiind început după Duminica Tuturor Sfinților, marcată în calendarul ortodox din acest an pe 11 iunie.
Tot pe 11 iunie, va fi Lăsatul Secului pentru Postul de Sânpetru. Pe această dată sunt sărbătoriți și Sfântul Apostol Vartolomeu și Sfântul Luca al Crimeii.
Biserica a rânduit ca prăznuirea Sfinților Apostoli ai Mântuitorului să fie pregătită printr-o perioadă de post, adică printr-o primenire atât trupească, cât și duhovnicească a creștinilor.
Postul presupune abstinență, sporirea rugăciunii pentru credincioși.
Dezlegări în timpul Postului Sfinților Petru și Pavel
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. În fiecare sâmbătă și duminică este dezlegare la pește, vin și ulei, precum și de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele, 24 iunie), dar și în datele de 19 și 22 iunie, în acest an.
Învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare arată că luni, miercuri și vineri se mănâncă legume fără ulei, marți și joi aceleași cu untdelemn și vin. Dezlegarea la pește se dă și luni, marți și joi dacă atunci cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare și cu cruce neagră în calendar, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn și vin. Și în caz de hramul bisericii se dă dezlegare la pește. Dacă însuși praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel cade miercuri sau joi, se face dezlegare la pește, vin și ulei.
Pe întreaga durată a acestui Post, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria și petrecerile care însoțesc de regulă nunțile, anunță basilica.ro.