Actual· 2 min citire

Arafat: Dacă va crește incidența infectărilor COVID, anumite activități SE REZERVĂ NUMAI vaccinaților

Raed Arafat, seful DSU

Raed Arafat, seful DSU

Publicat2 aug. 2021, 23:37
Actualizat2 aug. 2021, 23:41

Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat, luni seară, că dacă evoluția infectărilor COVID în perioada următoare va fi nefavotabilă, în cazul depășirii ratei de infectare de 2/mie se vor reintroduce restricțiile de dinainte de 1 august, iar anumite activități VOR FI PERSMIE DOAR CELOR VACCINAȚI.

Arafat a precizat că cifrele sunt încă mici, dar având în vedere atât avertismentele specialiștilor, cât și exemplul concret al evoluției rapide din alte state, este de așteptat ca ritmul infectarilor să crească. "La 2 la mie se va întâmpla ceva. Deja anumite activități se rezervă numai vaccinaților și ne întoarcem la situația care a fost înainte de 1 august. La 3 la mie ne întoarcem la situația care a fost la 1 iunie ca și măsuri. De exemplu, întâlnirile mari, dacă este un festival, sunt rezervate numai vaccinaților”, a declarat Raed arafat, la un post TV.

Întrebat dacă la această incidență se susține discuția despre restricționarea accesului în mall-uri a celor nevaccinați, Raed Arafat a declarat că spre deosebire de cinematografe, în mall-uri se poarta masca de protecție.

”La acest moment, la această incidență să spui că fac restricții mai mult decât purtarea măștii, iar la mall se poartă mască, dar la cinematograf acolo nu se poartă, mai cumperi popcorn și suc și nu se mai poartă mască. În rest, la acest moment nu e necesar să iei măsuri mai mult în zonele respective. Dacă cresc incidențele, se pot discuta alte măsuri. dar la acest moment nu e nicio decizie în acest sens și hotărârea de guvern care va prelungi starea de alertă nu va venicu restricții în plus, vor rămâne cele actuale”, a declarat Arafat, conform news.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News