Actual· 1 min citire

Aproximativ 200 de persoane, în Gara regală din Sinaia, la plecarea trenului regal

Aproximativ 200 de persoane, în Gara regală din Sinaia, la plecarea trenului regal

Aproximativ 200 de persoane, în Gara regală din Sinaia, la plecarea trenului regal

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 1 dec. 2014, 12:36

Aproximativ 200 de persoane, localnici și turiști, au participat, luni dimineață, în Gara regală din Sinaia, la o ceremonie organizată de Casa regală a României cu ocazia Zilei Naționale, la finalul căreia trenul regal a pornit într-o călătorie simbolică spre București.

Peste 200 de persoane, localnici din Sinaia sau turiști care petrec minivacanța de 1 Decembrie la munte, au mers, luni dimineață, în Gara regală din Sinaia, de unde trenul regal a pornit într-o călătorie simbolică organizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie, în memoria Regelui Ferdinand I Întregitorul și a Reginei Maria.

Membrii Familiei Regale, între care principesa Margareta, principele Radu și principele Nicolae, au participat, alături de primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, și de reprezentanți ai administrației publice, la o ceremonie în cadrul căreia au fost împărțite stegulețe, s-a intonat imnul național și imnul regal.

Sursa: Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News