Polițiști și negociatori din Constanța au intervenit, sâmbătă, 17 august, după ce un bărbat a amenințat că va provoca o explozie în blocul în care locuiește. După aproximativ o oră de discuții, bărbatul a fost imobilizat și dus la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare Constanța.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați, sâmbătă dimineață, de către o femeie, prin apel 112, despre faptul că un bărbat de 45 de ani, concubinul acesteia, amenință cu incendierea locuinței de pe strada Rovine din municipiul Constanța.
S-a decis evacuarea tuturor persoanelor pe o rază de 100 de metri.
Acolo au ajuns polițiștii Secției 2 și o echipă de negociatori din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, dar și un echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.
Ar fi vorba de un bărbat de care partenera l-a anunțat că vrea să se despartă. El s-a baricadat în casă și a dat drumul la cele doua butelii. Din cauza volumului mare de gaz din încăpere, individului i s-ar fi făcut rău. După luarea tuturor măsurilor de siguranță, o echipă de intervenție a acționat rapid. Un pompier, doi jandarmi și doi polițiști au fost cei care, după ce au spart geamurile, au reușit sa îl imobilizeze pe bărbat. Acesta primește acum îngrijiri la fața locului, urmând să fie transportat la spital, scrie ziuadeconstanta.ro.
”În urma activităților desfășurate, după aproximativ o oră în care s-au purtat discuții cu persoana care amenința să provoace o explozie în blocul în care locuia, aceasta a fost imobilizată de polițiști și condusă la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare Constanța”, a precizat IPJ Constanța.