Actual· 1 min citire

Aproape 30.000 de români au ales să se vaccineze în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse s-au înregistrat

Vaccinare 23 februarie 2021/foto: Octav Ganea, INQUAM

Vaccinare 23 februarie 2021/foto: Octav Ganea, INQUAM

Scris de Andrei Zbîrnea Publicat: 23 feb. 2021, 19:10

Comitetul național pentru vaccinarea anti-COVID (CNCAV) informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 29.344 de doze de vaccin, dintre care 19.662 - Pfizer, 75 - Moderna și 9.607 - AstraZeneca, potrivit datelor puse la dispoziție de INSP prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor. CNCAV arată că 17.412 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar doza a II-a de ser au primit-o 11.932 de persoane.

Până în prezent, de la debutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 1.438.432 doze unui număr de 836.860 persoane, dintre care 235.287 cu o doză, iar 601.573 - și cu doza a doua. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 211 de reacții adverse, dintre care 4 de tip local și 207 de tip general.

De la începutul imunizării, s-au înregistrat 4.576 de reacții adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna și AstraZeneca. CNCAV menționează că 14 reacții adverse sunt în curs de investigare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News