Actual· 2 min citire

APELUL lui Zelenski, respins de Casa Albă - Ce i-a transmis președintelui Ucrainei după invazia Rusiei

Casa Albă respinge APELUL lui Zelenski pentru închiderea completă a spațiului aerian pentru Rusia după atacul în Ucraina

Casa Albă respinge APELUL lui Zelenski pentru închiderea completă a spațiului aerian pentru Rusia după atacul în Ucraina

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 1 mar. 2022, 04:38

Apelul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a închide complet spațiul aerian după ce Rusia a bombardat cumplit orașul Harkov.

Washingtonul a respins apelul președintelui Zelenski referitor la instituirea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei, explicând că acesta ar reprezenta un pas către un conflict direct între SUA și Rusia, informează marți dpa și Reuters, potrivit agerpres.ro.

"Președintele a fost foarte clar că nu intenționează să trimită trupe americane să ducă un război cu Rusia", a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

"Și cred că ceea ce este important de remarcat aici este că, în esență, aceasta ar fi un pas spre (un război), pentru că o zonă de interdicție aeriană ar necesita o punere în aplicare", a spus Psaki.

"Ar necesita desfășurarea armatei americane pentru a o pune în aplicare, ceea ce ar fi un conflict direct, un potențial conflict direct și un potențial război cu Rusia, ceva la care nu intenționăm să luăm parte".

Întrebată separat despre o zonă de interdicție aeriană pentru zborurile rusești deasupra Statelor Unite, Psaki a spus că nu este exclus nimic, dar a remarcat că multe companii aeriene americane zboară deasupra Rusiei pentru a ajunge în Asia și în alte părți ale lumii. Acesta este probabil un alt motiv pentru reticența SUA, notează Reuters.

"Nicio opțiune nu este exclusă", a spus Psaki."Luăm în considerare o serie de factori".

Într-o intervenția video, președintele Zelenski nu a precizat cum și de către cine să fie aplicată o astfel de măsură.

Zelenski a declarat luni că este timpul ca Occidentul să ia în considerare impunerea unei zone de interdicție aeriană pentru rachetele, avioanele și elicopterele rusești ca răspuns la bombardarea orașului Harkov.

Zelenski îl amenință pe Putin după „CRIMELE de război” în Harkov - Ce spune despre atacul Kievului | VIDEO

„Aici este Ucraina. Este Europa. Este anul 2022. Răul, înarmat cu rachete, bombe și artilerie trebuie oprit imediat și distrus economic. Pentru a arăta că omenirea e capabilă să se apare, este necesar să luăm în considerare o închidere completă a spațiului aerian pentru rachete, avioane și elicoptere rusești.

Un stat care comite crime împotriva civililor nu poate fi un membru al Consiliului de Securitate ONU. Pentru un astfel de stat, intrarea în toate porturile, canalele și aeroporturile din lume trebuie oprită. Un astfel de stat nu ar trebui să primească miliarde pentru exporturi de energie. A plăti pentru produse rusești înseamnă, acum, să plătești pentru uciderea unor oameni”, a mai spus Zelenski în mesajul său televizat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News