Actual· 2 min citire

ANUNȚUL premierului: nouă taxă de poluare pentru români. Ce spune despre TAXA pe gospodărie

ANUNȚUL premierului: nouă taxă de poluare pentru români. Ce spune despre TAXA pe gospodărie

ANUNȚUL premierului: nouă taxă de poluare pentru români. Ce spune despre TAXA pe gospodărie

Publicat30 dec. 2017, 13:39
Actualizat30 dec. 2017, 14:37

Premierul Mihai Tudose a declarat, sâmbătă, că România nu este pregătită pentru introducerea impozitului pe gospodărie, deși liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că speră ca acest lucru să se întâmple în acest mandat.

”Impozitul global, impozitul pe gospodărie este o normalitate în toate țările civilizate. Deocamdată nu este România sufient de pregătită din toate punctele de vedere, uman și tehnic. Deci deocamdată… nu, nu. Nu este niciun termen. Din punctul meu de vedere, în 2019 nu (este un termen de introducere - n.r.)”, a declarat Mihai Tudose la Antena 3.

Liviu Dragnea a spus, joi, într-o intervenție la Antena 3, că speră ca impozitul pe gospodărie să se aplice din 2019.

„Impozitul pe gospodărie trebuie să fie implementat în acest mandat”, a declarat Dragnea.

Tudose, despre taxa de timbru: Nu vreau să înlocuiesc o taxă cu altă taxă

Premierul Mihai Tudose a declarat, sâmbătă, că introducerea unui nou timbru de mediu trebuie să urmărească o soluție pentru a încuraja introducerea în piață a mașinilor noi și eliminarea, pe cât se poate, a celor care poluează excesiv, afirmând nu trebuie înlocuită o taxă cu o altă taxă.

”Timbrul de mediu, așa cum era, a fost scos nu neapărat ca o dorință a guvernului de atunci, ci este o decizie a Curții Europene. Am vorbit cu doamna ministru a Mediului, a nivel de cabinet. Trebuie totuși să găsim o soluție pentru a încuraja introducerea în piață a mașinilor noi și să mai eliminăm pe cât se poate pe cele care ... să mergi în spatele lor e mai bine noaptea, care poluează excesiv. Acel timbru de mediu nu era foarte bine echilibrat, în sensul că plăteai la fel și pentru o mașină care stătea. Trebuie să găsim mecanismul corect ca cel care poluează să plătească, să plătească și în funcție de cât poluează”, a declarat Mihai Tudose la Antena 3.

El a mai spus că intenția Guvernului nu este de a colecta bani la buget, ci de a împrospăta parcul auto.

”Să nu mai avem pe șosele rable. Dar aici avem alte mecanisme care există - ITP, Registrul Auto Român. Păi hai să le verificăm. Să eficientizăm și să normalizăm activitatea de acolo, să înăsprim condițiile acolo. Atunci e clar - esti tu cu rabla ta, de acord, o ții în garaj. S-a plecat greșit. Am vrut să înlocuim o taxă cu altă taxă. Eu nu vreau să înlocuiesc o taxă cu altă taxă, ci plec de la premisa că ne trebuie un parc auto modern. Poate găsim alte instrumente”, a mai spus premierul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News