Actual· 2 min citire

Anunțul care a bulversat piețele financiare. Cotațiile la aur au scăzut, cele la petrol au crescut

Anunțul care a bulversat piețele financiare. Cotațiile la aur au scăzut, cele la petrol au crescut

Anunțul care a bulversat piețele financiare. Cotațiile la aur au scăzut, cele la petrol au crescut

Publicat9 nov. 2020, 16:12
Sursăagerpres

Compania farmaceutică Pfizer a anunțat că vaccinul pe care îl testează este eficient în proporție de 90%, declarație care a dus la creșterea cotațiilor la petrol, scăderea celor la aur, dar și la companii ce oferă servicii exclusiv online precum Zoom.

Cotația aurului a înregistrat luni o scădere de aproape 2% în timp ca cotația barilului de petrol a crescut, după ce grupul farmaceutic Pfizer a dezvăluit că a înregistrat progrese cu vaccinul său împotriva Covid-19, anunț care a redus atractivitatea aurului ca valoare de refugiu, transmite Reuters.

La bursa de la Londra, în jurul orei 12.27 GMT, prețul spot al unciei de aur a scăzut cu 1,8% până la 1.917,22 dolari uncia. Pe piața americană, cotația futures la aur a scăzut tot cu 1,8% până la 1.916,70 dolari uncia.

Grupul farmaceutic Pfizer Inc. a informat că vaccinul său experimental, dezvoltat împreună cu partenerul german BioNTech SE, este eficient în proporție de peste 90% în prevenirea COVID-19, un pas important în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

„Există credința că acest lucru va fi benefic pentru creșterea economică, pe măsură ce ieșim din pandemia, astfel încât este o veste bună pentru lume dar una negativă pentru aur”, spune analistul Ross Norman.

În paralel, la bursa de la Londra cotația barilului de petrol a înregistrat cea mai puternică creștere de după luna iunie iar la bursa de la New York, cotația barilului de țiței WTI a crescut cu aproape 10%.

„Aceasta ar putea schimba radical datele problemei deoarece va accelera revenirea cererii de petrol”, spune analistul Saxo Bank A/S, Ole Hansen.

De asemenea, piețele de acțiuni din întreaga lume au crescut iar dolarul american s-a depreciat pe măsură ce investitorii au devenit optimiști că victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale înseamnă un pachet de stimulente fiscale mai mare în SUA și un comerț mondial mai calm. Aceasta ar însemna perspective de câștiguri mai bune pentru companiile expuse pe prima economie a lumii dar și posibilitatea ca Rezerva Federală american să intervină pentru a oferi un sprijin suplimentar economiei.

Acțiunile Zoom Video au căzut puternic luni după anunțul privind eficacitatea vaccinului dezvoltat de Pfizer, și alte companii care au avut de câștigat de pe urma măsurilor de carantină văzându-și cotațiile de pe burse în scădere, anunță CNBC.

Acțiunile Zoom Video au căzut cu 15% în timp ce cele Amazon au scăzut cu 3,4%, Netflix cu 5,4% și Shopify cu 5,1%, investitorii părând să se reorienteze rapid înspre domeniile care vor avea de câștigat de pe urma combaterii pandemiei de COVID-19.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News