Vaticanul va limita la șase milioane pe an numărul de vizitatori care vor avea acces în Capela Sixtină pentru a proteja frescele delicate realizate de Michelangelo, potrivit unui anunț făcut joi, potrivit Mediafax.
Numărul de vizitatori ai acestei celebre capele, în care sunt aleși papii în conclave secrete, poate ajunge la 20.000 pe zi, în perioada de vară. Totodată, Capela Sixtină a găzduit și 2.000 de persoane, simultan.
Praful, transpirația și dioxidul de carbon sunt un pericol major pentru frescele de pe tavanul pictat de Michelangelo, cu o vechime de peste 500 de ani. Frescele includ una dintre cele mai faimoase scene din istoria artei - brațul lui Dumnezeu, înfățișat cu o figură blândă, cu barbă, întins pentru a-i da viață lui Adam.
Vaticanul a instalat un nou sistem de control al mediului, care va filtra aerul din capela, pentru a proteja opera maestrului renascentist. De asemenea, un nou sistem de iluminat modern a fost pus în funcțiune, care va reduce cantitatea de căldură generată la mai puțin de jumătate, comparativ cu vechile lumini.
"Sunt convins că Muzeele Vaticanului, în special Capela Sixtină, au ajuns la numărul maxim de vizitatori posibil", a declarat Antonio Paolucci, șeful Muzeelor Vaticanului, în cadrul unei conferințe de presă în care a prezentat noile sisteme de iluminat și control al climatului interior.
Potrivit lui Antonio Paolucci, numărul maxim de vizitatori care poate fi tolerat este de 6 milioane.
"Nu am făcut toate aceste modificări pentru a permite accesul mai multor oameni în Capela Sixtină", a explicat Paolucci.
Lucrările de instalare a noilor sisteme au început în iunie și ar trebui să se încheie până la sfărșitul lui octombrie.
Frescele pictate de Michelangelo, inaugurate în octombrie 1512 de Papa Iuliu al II-lea, au trecut printr-un proces de restaurare timp de 14 ani, care s-a încheiat în 1994.
Printre scenele realizate de artistul renascentist se numără și celebra "Judecată de Apoi", aflată pe peretele din spatele altarului, pe care artistul a pictat-o separat de restul frescelor, între 1535 și 1541.
În ultimii ani, istoricii de artă și restauratorii au cerut impunerea de limite dure privind numărul de turiști care au acces în capelă, parte a complexului vast al Muzeelor Vaticanului.
Paolucci a declarat că sistemul actual de vizitare, prin care turiștii au acces pe bază de rezervări online sau prin intermediul agențiilor de turism și prin bilete cumpărate stând la coadă, la intrare, va fi menținut deocamdată, dar nu a exclus posibilitatea de a se impune vizitarea exclusiv pe bază de rezervare.
În afară de potențialele deteriorări care pot fi provocate frescelor, criticii spun că numărul de vizitatori ar trebui redus deoarece capela este un lăcaș de cult, dar Paolucci nu a pomenit nimic despre acest lucru.
"Tuturor ne-ar plăcea Capela Sixtină pustie... dar trăim în democrația consumului", a mai spus Paolucci.