Apa potabilă îmbuteliată ar putea fi testată nu doar înainte de îmbuteliere și la 12 ore după, ci și cu 3 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate, potrivit unui proiect depus de mai mulți deputați PSD care susțin că deși apa își schimbă compoziția la raft, legea este permisivă.
"Autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, decide efectuarea unei monitorizări suplimentare cu 3 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate și ori de câte ori există dovezi care atestă prezența în apă a unor substanțe sau microorganisme care au fost sau nu au fost stabilite ca parametri în conformitate cu anexa nr. 1 și care pot constitui un pericol potențial pentru sănătatea umană. Monitorizarea suplimentară se realizează individualizat pentru fiecare substanța sau microorganism în cauză", potrivit proiectului de lege pentru modificarea art.7 alin.(10) din Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, depus la Senat, scrie Mediafax.ro.
Compoziția bacteriologică și chimică a apei potabile îmbuteliate se modifică în timp, explică inițiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege.
“Apa potabilă îmbuteliată este testată legal, înainte de îmbuteliere și la 12 ore după. Dacă a trecut aceste două teste, apa este considerată bună de consum până la expirarea termenului de valabilitate. Totuși, în urma analizelor, s-au gasit în apa îmbuteliată aflată pe raftul magazinelor, niveluri depășite ale conținutului de bacterii sau de substanțe nocive. Deși specialiștii știu că apa din recipienți își schimbă compoziția la raft, legea este permisivă”, spun inițiatorii, afirmând că, în apa potabilă îmbuteliată au fost depistate și mocroorganisme, cu depășiri de 15 ori mai mari decât valoarea limită.