Fostul manager al Spitalului "Marie Curie" București, medicul Gabriel Smărăndache, care și-a recâștigat postul printr-o decizie definitivă a instanței, fără a fi repus însă în funcție, a fost găsit incompatibil de către ANI, decizie pe care el o consideră nefondată, precizând că o va contesta.
Agenția Națională de Integritate (ANI) susține că Smărăndache a fost în incompatibilitate din 9 octombrie 2009, data numirii în funcția de manager interimar la "Marie Curie", până la 2 octombrie 2013, data rezilierii contractului de management, întrucât a ocupat, simultan, funcțiile de "manager interimar/manager al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii 'Marie Sklodowska Curie', București, medic specialist în cadrul Institutului Medico-Militar București, respectiv șef compartiment (medic specialist, medic primar) în cadrul Institutului Medico-Militar București", după cum se precizează într-un comunicat de marți al instituției.
Potrivit ANI, Gabriel Smărăndache a încălcat astfel dispozițiile articolului 180, alineatul 1, litera a) și alineatul 4 din Legea 95/2006, potrivit cărora "funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu (…) exercitarea oricăror alte funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară a activităților didactice, de cercetare ștințifică și de creație literar-artistică; dacă managerul selectat prin concurs se află în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori conflict de interese în termen de 30 zile de la apariția acestora".
ANI mai susține că fostul manager de la "Marie Curie" a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare și elementele identificate și a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
Contactat de MEDIAFAX, Gabriel Smărăndache susține că nu i-a fost comunicată oficial decizia ANI în ceea ce-l privește, pe care o consideră oricum nefondată, precizând că o va contesta în instanță.
"Nu am primit oficial decizia, am aflat din presă. Este o decizie pe care, după ce o primesc, o voi contesta în justiție, întrucât o consider nefondată. Este interesant că această decizie vine în momentul în care Ministerul Sănătății se chinuie să nu pună în aplicare o hotărâre judecătorească executorie, prin care urma să reiau funcția de manager al spitalului", a spus Smărăndache.
Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligațiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective. Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.