Mai multe anchete au fost declanșate, luni, la Suceava, după ce o mamă și bebelușul ei abia născut au murit la Spitalul din Rădăuți, la câteva ore după ce femeia a născut.
Mai multe anchete au fost deschise, luni, de Direcția de Sănătate Publică Suceava, Colegiul Medicilor și de Inspectoratul de Poliție Suceava, după ce femeie în vârstă de 40 de ani, din Vicovu de Sus, și copilul său nou-născut au murit, sâmbătă, la Spitalul Municipal din Rădăuți.
Conform conducerii Direcției de Sănătate Publică Suceava, instituția s-a autosesizat și a declanșat o anchetă după ce la sediul DSP a ajuns o informare despre această situație de la Spitalul Municipal din Rădăuți.
„Am declanșat o anchetă administrativă deocamdată, ne-am autosesizat și așteptăm să primim documentele. Am primit o informare în dimineața acestei zilei (luni – n.r.) de la Spitalul din Rădăuți”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul DSP Suceava, Cătălina Zorescu.
Managerul Spitalului Municipal din Rădăuți, Traian Andronachi, a declarat că a fost declanșată o anchetă și la nivelul spitalului, primele concluzii fiind că medicii au respectat toate procedurile și toate protocoalele terapeutice și se așteaptă rezultatul necropsiilor.
„Există o anchetă în derulare privind acest caz, au fost solicitate puncte de vedere de la toate persoanele implicate. Se așteaptă în momentul de față raportul de la medicul anatomopatolog și de la Serviciul de Medicină Legală. Conform rapoartelor pe care le-am primit de la toți medicii implicați reiese că s-au respectat în totalitate procedurile și protocolalele terapeutice”, a spus Andronachi.
Femeia, în vârstă de 40 de ani, din Vicovu de Sus, se afla la a treia naștere. Ea mai avea două fete, una de 19 și o alta - de 14 ani.
Rudele femeii spun că acesta se afla în evidențele medicale cu o ciroză hepatică veche, tratată, iar pe perioada sarcinii s-a aflat tot timpul sub supraveghere medicală. În urmă cu trei săptămâni, femeia a primit din partea medicului care o supraveghea recomandarea de naștere naturală.
Gravida a ajuns, vineri dimineața, la Spitalul Municipal din Rădăuți, unde i-a fost efectuată o injecție pentru dilatare și, pentru că după patru ore nu și-a făcut efectul, a fost trimisă acasă. La spital a revenit vineri seara, iar în cursul dimineții de sâmbătă născut un băiețel care, conform personalului medical ar fi avut la naștere scorul apgar 1 (nota primită de copil la naștere – n.r.), a fost resuscitat de neonatolog însă fără succes, fiind declarat decesul acestuia.
Câteva ore mai târziu, și starea mamei s-a agravat, a intrat în stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare nu au dat rezultate.