Persoanele care folosesc trotinetele necorespunzător sunt aspru pedepsite. În Capitală, amenzile sunt uriașe, iar polițiștii locali nu ezită când vine vorba despre aplicarea legii.
Se împart amenzi pentru circulație neregulamentară. Utilizatorii de trotinete au fost luați în vizor de Poliția Locală a sectorului 6.
"Polițiștii Locali au primit competențe sporite pe legislația Codului Rutier, astfel că pe lângă pietoni, bicicliști, utilizatori de scutere și căruțe, îi pot sancționa și pe cei care merg pe trotinete electrice, care nu circulă în condiții de siguranță.
Poliția Locală Sector 6 a intensificat acțiunile de prevenție și control în rândul utilizatorilor de trotinete electrice și nu numai!
Lipsa căștii de protecție, obligatorie prin lege, circulația pe trotuar ori pe aleile din parcuri, la ore de vârf, lipsa cărții de identitate au constituit tot atâtea motive pentru care, doar luna trecută, au fost aplicate 26 de sancțiuni, în valoare totală de aproape 24.000 de lei!
SIGURANȚA, pe primul loc!
Motiv pentru care îți reamintim că:
✅ Viteza maximă admisă este de 25 km/h;
✅ Este obligatorie purtarea căștii de protecție;
✅ Nu ai voie să circuli pe trotuar;
✅ Utilizează banda unu de rulare, acolo unde este posibil;
✅ Circulă pe pista de biciclete unde aceasta există;
✅ Respectă regulile de prioritate și semnalizare.
Fii un participant responsabil la trafic, circulă în siguranță!", anunță, într-o postare pe Facebook, Primăria Sectorului 6.