Președintele SUA Joe Biden l-a avertizat joi pe omologul său rus Vladimir Putin cu un răspuns ferm la orice invazie rusă a Ucrainei, în cadrul unei convorbiri telefonice în cursul căreia președintele rus a afirmat că noi sancțiuni împotriva Moscovei ar fi ''o eroare colosală'', relatează AFP.
Putin s-a declarat ''mulțumit'' de această convorbire de aproximativ 50 de minute, ''serioasă și concretă'', potrivit unui oficial al administrației americane.
Cei doi lideri au menționat calea diplomatică pentru ieșirea din criza generată de amenințarea unei invazii ruse. Dar orice progres diplomatic va însemna în primul rând o ''dezescaladare'' în Ucraina, a avertizat liderul de la Casa Albă.
Joe Biden a participat la această convorbire telefonică - a doua în mai puțin de o lună cu liderul de la Kremlin - din Wilmington, orașul său natal din statul Delaware, unde se află în perioada sărbătorilor de sfârșit de an.
Statele Unite vor răspunde ''într-o manieră fermă'' oricărei invazii ruse a Ucrainei, a afirmat Biden în cadrul convorbirii cu Putin, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, fără a da alte detalii.
Potrivit unui comunicat difuzat de Kremlin după convorbire, Joe Biden a subliniat că Washingtonul nu va desfășura ''arme ofensive'' în Ucraina. Casa Albă a minimalizat aceste afirmații, dând asigurări că aceasta este doar o simplă confirmare a politicii actuale.
La rândul său, Kremlinul a cerut ''rezultate'' la cererile sale de ''garanții'' de securitate: negocierea a două tratate de redefinire a echilibrului și arhitecturii de securitate a Europei care vor fi discutate în curând în cadrul convorbirilor ruso-americane prevăzute să aibă loc pe 10 ianuarie la Geneva .
Pentru Moscova, securitatea Rusiei presupune interzicerea oricărei extinderi a NATO, percepută ca o amenințare existențială, și încetarea activităților militare occidentale în apropierea granițelor ruse, zonă pe care o consideră că se încadrează în aria sa de influență, notează AFP.