Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că alți 15 cetățeni români, care se aflau în stațiunea egipteană Sharm El Sheikh în scop turistic, au fost repatriați astăzi pe cale aeriană în România, via Amman (Iordania), respectiv Istanbul (Turcia), cu sprijinul unei companii de transport aerian, la opt zile după ce un avion rusesc s-a prăbușit în Peninsula Sinai în urma unui atentat cu bombă.
Aeronava a aterizat pe aeroportul București Otopeni în cursul acestei dimineți.
Celula de criză activată de ministrul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Cairo, a continuat acordarea de asistență și protecție consulară în procesul de repatriere a turiștilor români, asistându-i în cadrul procedurilor și formalităților specifice.
Totodată, misiunea diplomatică română a menținut legătura permanentă cu grupul cetățenilor români și a monitorizat întreaga deplasare a acestora pe traseul Egipt-Amman-Istanbul-București, asigurându-se că aceasta se desfășoară în condiții de siguranță.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că sâmbătă, 7 noiembrie, au fost repatriați 140 de cetățeni care se aflau în stațiunile Sharm El Sheikh și Hurghada din Egipt.
Astfel, până în acest moment, au fost repatriați în total 155 de cetățeni români aflați în scop turistic în Egipt. La nivelul misiunii diplomatice române din Cairo nu mai există, deocamdată, solicitări de asistență în vederea repatrierii din partea altor cetățeni români.