Senatorul PNL Alina Gorghiu afirmă că dezbaterea și votarea în Senat, luni, a proiectului privind Parchetul European este un "alt exemplu pentru modul responsabil în care se legiferează în acest mandat în domeniul Justiției". Liderul liberalilor arată că în "nenumărate situații" PSD s-a împotrivit, prin vocea liderilor, numirii în funcția de procuror-șef al Parchetului European a unui cetățean român și "s-au străduit să îl decredibilizeze prin diverse declarații publice, plus demersuri instituționale", dar că președintele Iohannis și PNL l-au susținut.
Alina Gorghiu: "Moment extrem de important în Parlament pentru operaționalizarea Parchetului European (EPPO) în România. Se dezbate și se votează, în Camera decizională, proiectul privind Structura de sprijin a procurorilor europeni delegați în România, organizată în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Inițiativa Guvernului PNL pe care o dezbatem arată faptul că autoritățile române, în îndeplinirea obligațiilor asumate prin participare la proiectul EPPO, au inițiat o serie de demersuri legislative și instituționale în vederea facilității aplicării Regulamentului în plan național și operaționalizării în România a acestei instituții. Știu că PSD, inamic declarat al luptei anticorupție, plânge acum în pumni."
Conform Agerpres, Alina Gorghiu precizează că, recent, Comisia Europeană a cerut oficial ca Parchetul European să fie operațional la 1 martie 2021.
Alina Gorghiu: "Este datoria noastră să ne asigurăm că România, în calitate de stat membru al UE, nu întârzie activitatea EPPO. Rolul său va fi investigarea și urmărirea penală a fraudei împotriva bugetului UE și a altor infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE, inclusiv a fraudei privind fondurile UE de peste 10.000 de euro și a cazurilor de fraudă transfrontalieră în materie de TVA care implică daune mai mari de 10 milioane de euro. Vom respecta programul de guvernare. Reparăm și facem ce trebuie!"