Alexandru Vlad. Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu durere încetarea din viață a prozatorului Alexandru Vlad.
Alexandru VLAD (31 iulie 1950, Suceag /Cluj – 15 martie 2015, Cluj-Napoca). Prozator, traducător. Facultatea de filologie a UBB Cluj (1974). Debut absolut în Echinox, 1973. Volume: Aripa grifonului, povestiri, 1980; Drumul spre Polul Sud, proză scurtă, 1985; Frigul verii, roman, 1985; Fals tratat de conviețuire: trei tablouri din secuime și un malaxor (în colaborare cu Daniel Vighi, András Visky, într-o versiune concepută și editată de Marius Lazăr), 2002; Sticla de lampă, 2002; Viața mea în slujba statului, povestiri, 2004; Iarna, mai nepăsători ca vara, 2005; Curcubeul dublu, 2008; Măsline aproape gratis (proze asortate), 2010; Ploile amare, roman, 2011, Cenușă în buzunare, 2014. Prezent în antologiile Nuvela și povestirea românească în deceniul opt, 1983; Chef cu femei urâte, 1997; Generația 80 în proza scurtă, 1998; Competiția continuă, 1994; 1998. Traduceri din Joseph Conrad, W.H. Hudson, Vladimir Tismăneanu. Tradus în germană. Premiul USR pentru debut, 1980. Premiul Academiei Române, 2011. Meritul Cultural în grad de Cavaler, 2004; grad de Ofițer, 2010.
„Mi-am dat seama cât seamănă coala goală și albă cu un ceas deșteptător; pare să numere secundele și minutele cât stai cu stiloul în aer asupra ei, te blochează cu mecanismul ascuns al unui ceasornic fără minutare și îți dă senzația că la un moment dat ar putea să sune – timpul alocat s-a scurs”. (din Sticla de lampă)
Alexandru Vlad este un ingenios experimentalist al formelor, dar și un subtil stilist al detaliului. Alexandru Vlad a fost, însă, în deceniul nouă, un foarte dinamic creator de ambianță literară. Se informa aproape numai din cultura engleză și americană, făcând senzație în cafeneaua „Arizona” cu lecturile sale „conspirative”. Acest occidentalism intelectual atlantic distona cumva dramatic cu biografia sa socială, de slujbaș mărunt și marginal, însă tocmai de aceea avea o consistență iradiantă îndeosebi în boema clujeană. (Petru Poantă)
sursa: blogul lui Vasile Gogea
