Alexandru Cumpănașu: Brexitul - Efectul învierii unor fantome din istoria Europei

Redăm, în continuare, analiza făcută de președintele Asociației pentru Implementarea Democrației, Alexandru Cumpănașu:

"Analizele privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) s-au concentrat, în mare parte, pe istoria recentă a relațiilor dintre Marea Britanie și celelalte țări din Uniunea Europeană. Un aspect important însă a fost mai puțin analizat, respectiv renașterea unor fantome din istoria Europei.

De ani buni, odată cu apariția prosperității în Europa, Uniunea Europeană s-a îndepărtat tot mai mult de motivele care au stat la baza creării acesteia: evitarea unor viitoare conflicte, așa cum au fost cele din întreaga istorie a Europei. Unitatea Uniunii Europene, până în prezent, nu a fost dată nici de voința statelor membre, nici de valorile care au stat la baza creării acesteia, ci, mai degrabă, de un cumul de interese și o umbrelă de securitate, respectiv NATO.

Istoria fiecăreia dintre marile puteri, dar și a țărilor mici ale Uniunii Europene, pastrează în ADN-ul ei o bună parte din frustrări, suferințe, crime, umilințe, orgolii acumulate în mii de ani de încercare a impunerii unei supremații pe continentul european.

Al Doilea Război Mondial a constituit un punct terminus pentru distrugere și suferință până în momentul în care Uniunea Europeană a început să devină un centru de putere global și să creeze bunăstare și interese majore. Uitând parcă de efectele celui de-al Doilea Război Mondial, fiecare dintre țările Uniunii Europene și-au stocat parcă memoria pe un hard extern, rămânând în memoria principală doar valeitățile și ambițiile istorice.

Până la crearea Uniunii Europene, Europa a fost caracterizată de egoism, aroganță, autosuficiență, superioritate, imperialism între statele membre, iar apariția NATO, și nu apariția UE, a fost factorul istoric care a determinat păstrarea a aproape un secol de pace și construcție în Europa. Factorul extern a fost cel care a determinat statele europene să-și respecte teritoriile, să-și lase ambițiile deoparte și să-și îngroape, cel puțin temporar, orgoliile. Slăbirea NATO și intrarea într-o zonă de umbră de putere și vitalitate (în special după 1989) au condus la o renaștere a rivalităților istorice în sânul Europei.

La acestea s-a adăugat și o scădere treptată a interesului SUA pentru Europa (reflectată și în cadrul NATO), dar și prin creșterea influenței Rusiei odată cu apariția unui lider puternic care a înțeles că democrația nu funcționează în Rusia. Însă principala vină nu o au nici SUA, și nu o are nici Rusia, ci trecutul plin de conflicte care nu a fost niciodată rezolvat, lăsând în urmă răni adânci pentru fiecare popor din Europa.

Astfel, Brexitul, în viziunea mea, nu este doar un efect al politicii recente a UE sau al Marii Britanii, ci este mai degrabă dezvelirea unor răni istorice care țin de relațiile dintre Marea Britanie și fiecare actor european de-a lungul secolelor. Fără a fi cei mai informați cetățeni din lume, ca orice alt popor, poporul britanic nu a votat rațional, după cum s-a putut vedea, ci emoțional. Partea conservatoare, formată din persoane a căror memorie istorică s-a acumulat prin tradiții, cutumă sau cunoaștere, a fost cea care a votat cu precădere pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Astfel, teoria mea este că nu contribuția Marii Britanii la bugetul UE sau alte argumente raționale încep să distrugă Europa, ci apariția unor fantome din trecutul fiecărei țări, inclusiv al Marii Britanii, în raport cu istoria proprie.

Avem de-a face așadar cu o Germanie revanșardă, care deși și-a învățat lecția războaielor și distrugerii prin crearea unui sistem de control democratic dintre cele mai eficiente la nivel global, totuși aceasta nu a uitat și nu a iertat distrugerea aproape totală în cel de-al Doilea Război Mondial, indiferent de cauzele care au determinat-o. Acum Germania este în situația de a-și dori și de a se impune asupra celorlalte state membre UE, de a-și lua “revanșa” în fața istoriei. O abordare logică pentru binele UE nu ar fi putut determina atâta agresivitate și grabă de a scăpa de unul dintre cei mai importanți și mari membri UE, cum este Marea Britanie.

Atitudinea “imperialistă” a unora dintre marile puteri ale Europei s-a văzut și în imaginile de după Brexit, în care Germania și Franța, alături de celelalte 4 țări fondatoare, și-au asumat, fără nicio consultare cu restul țărilor membre UE, rolul de conducător categoric în reformarea UE.

Dacă până acum 10 ani politica în interiorul UE era de negociere și consens până la ultima picătură de cerneală, statutul de mare putere al Germaniei și al altora reiese la iveală, dând satisfacție cetățenilor germani pentru multele înfrângeri suferite de-a lungul ultimelor secole.

Uitându-ne cu atenție la cele 6 state membre (Germania, Franța, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg), observăm ușor că sunt țări mai mici sau mai mari, dar cu un trecut imperial, colonial și care, odată cu apariția SUA sau dezvoltarea unor foste colonii în mari puteri, și-au simțit orgoliul personal călcat în picoare, iar acum răbufnesc, încercând cu disperare restabilirea statutului de odinioară.

În același timp, cetățenii Marii Britanii, obișnuiți cu statutul de superioritate manifestat în permanență chiar și față de americani – o țară ce a stăpânit teritorii uriașe (India, Africa de Sud, coasta Americii de Nord, sud-estul Asiei, Australia) – nu se pot împăca cu statutul de jucător secundar în cadrul Uniunii Europene.

Fantomele astfel renăscute vor conduce, încet dar sigur, la repetarea istoriei. Am spus-o și o repet că nu exclud un război militar, nu doar economic, sau mai la modă denumit “hibrid”, în momentul în care se va atinge punctul de inflexiune al frustrărilor și intereselor acumulate în jurul anumitor țări.

Trecerea de la NOI (Uniunea Europeană) la EU (stat membru) a generat și va genera o instabilitate majoră, precum și unde de tensiune care vor trebui să răbufnească.

Europa nu are cultul dialogului sau al negocierii, iar apariția și dezvoltarea de mișcări centrifuge ce vor concentra memoriile istorice ale fiecărui popor și le vor exploata va fi momentul în care, ca și Marea Britanie, logica și interesul vor fi înlocuite cu ambițiile și emoțiile fiecăruia.

De aceea spun că Brexitul are doar o mică legătură cu prezentul și o mare legătură cu istoria Europei. Polarizarea în interiorul UE și impunerea marilor “colonialiști” printr-o mână de fier în dictarea politicilor și noii forme a UE riscă să distrugă cel mai important și grandiose proiect al omenirii pentru menținerea păcii și crearea prosperității.

În tot acest context, România are și ea un bagaj istoric extrem de greu: frustrări, orgolii, nemulțumiri, suferințe, pierderi, patimi. De acum nu am niciun dubiu că mișcări populiste sau finanțate cu scopuri precise vor capitaliza impotența marilor puteri din UE de a dialoga cu toate statele membre.

Implozia UE poate fi evitată numai printr-un dialog constant și până la epuizare în vederea atingerii unui consens care să respecte interesele și istoria fiecăreia dintre cele 27 state membre."

Sursa