Actual· 2 min citire

Alertă maximă, drogurile au capturat școlile. Mărturii șocante

Droguri

Droguri

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 mar. 2024, 22:25

Fenomenul drogurilor în școli ia amploare. Tot mai mulți elevi au ajuns să consume droguri sintetice, foarte ieftine. Denumite generic cristale, acestea se vând chiar și în școlile de la țară! Substanțele psihoactive sintetice se dau pe câțiva lei și îi fac pe consumatori să se comporte ca niște zombi.

Elevii minori sunt cei mai expuși riscului consumului acestui nou tip de drog sintetic. Problema consumului a ajuns și la Iași unde substanțele psihoactive se vând pe holurile școlilor cu doar câțiva lei și sunt aduse de elevii care fac naveta. Părinții sunt disperați și au făcut apel la autorități.

"Să vezi tu un tânăr îmbrăcat bine, dat cu gel, dar cu pantalonii uzi pentru că și-a făcut nevoile pe el. Stătea cu genunchii îndoiți, nemișcat, pe un trotuar. Avea ochii pierduți, nu era în lumea noastră. Am avut un șoc, m-am panicat că ar putea lua și fiul meu droguri sintetice. Mi-a spus că mulți elevi mergeau dimineața și se alimentau de la un dealer de acasă. Era 30 de lei folia", a povestit un părinte.

Mai mult, aceste droguri sintetice, sunt găsite de către anchetatorii de la Criminalitate Organizată din Iași la fiecare percheziție. Cristalele imită drogurile MDM și cocaina, doar că sunt sintetice și mult mai periculoase. La spital, medicii nu știu și nu pot afla ce a consumat pacientul și prin urmare nu au cum să îl trateze.

Și actrița Eugenia Șerban lansează un semnal disperat către autorități pentru salvarea fiului său care consumă droguri încă de la 16 ani.

"Instituțiile statului nu te ajută în niciun fel.Legea e făcută împotriva acestor copii în loc să îi ajute.Nu există centre unde pot fi ajutați.Te vezi neputincios. Lui i-au murit prieteni. Tocmai pentru că nu sunt ajutați aici în niciun fel cu adevărat. Sunt câteva locuri în spitalele din România unde sunt tratați la un loc cu cei cu boli psihice, unde în loc să fie înțeleși și ajutați Sunt drogați cu somnifere și după câteva zile le dă drumul pe stradă", a declarat Eugenia Șerban.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News