Actual· 1 min citire

Femeia care anunța că se aruncă de pe reclama la Jumbo a fost dată jos de pompieri

Tentativă de suicid la un magazin Jumbo. Foto/Profimedia

Tentativă de suicid la un magazin Jumbo. Foto/Profimedia

Publicat9 apr. 2022, 20:22
SursăRealitatea

O tânără a urcat sâmbătă pe un stâlp din parcarea unui hypermarket din municipiul Constanța și a amenințat că se aruncă în gol, ea fiind coborâtă cu autoscara de către pompieri, după peste o oră de negocieri, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea".

Femeia nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

"În jurul orei 15,54, prin apel unic de urgență 112 am fost informați despre faptul că o femeie a urcat pe un stâlp din parcarea unui hypermarket din municipiul Constanța, cu intenția de a se arunca în gol. Încă din timpul apelului, la fața locului s-au alocat o autospecială de stingere, o autoscara, un echipaj SMURD tip B și o autospecială muncă operativă, cu un total de aproximativ 15 pompieri", se arată într-un comunicat de presă transmis de ISU "Dobrogea".

Conform sursei citate, imediat după primirea apelului la fața locului au ajuns și polițiști și șeful Secției 4, precum și adjunctul Poliției municipiului Constanța, care au asigurat un perimetru de ordine și siguranță publică până la sosirea organelor abilitate. La fața locului s-a deplasat și un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

"Victima, femeie de aproximativ 20 de ani, a fost coborâtă cu autoscara în jurul orei 17,30 și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale sau transport la spital", se mai spune în comunicat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News