Încă 52 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate, joi seară, la căminul de bătrâni din comuna prahoveană Izvoarele, potrivit realitateadeprahova.net. Acestea se adaugă celor 19 persoane deja infectate, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 71.
Este vorba de 50 de bătrâni internați în cămin și 21 de angajați confirmați ca fiind infectați cu coronavirus. Persoanele infectate vor fi internate la Spitalul Municipal Câmpina și la Spitalul CFR din Ploiești, potrivit realitateadeprahova.net.
Centrul de îngrijire a persoanelor vârstinice de la Izvoarele este privat și are o capacitate de 68 de locuri.
Purtătorul de cuvânt al centrului, dr. Gabriel Surdu, a declarat, pentru Agerpres, că celor 19 persoane din rândul personalului confirmate anterior li se adaugă încă două, numărul ajungând la 21.
De asemenea, 50 dintre cei 68 de beneficiari ai unității au fost testați pozitiv, niciunul neavând simptome, a precizat sursa citată.
Potrivit acesteia, deocamdată se așteaptă o decizie cu privire la cele 52 de persoane confirmate joi seară, ele fiind în acest moment în centru.
„De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 277 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus. 19 dintre acestea au fost confirmate, pe data de 24 iunie, la un centru de îngrijire a persoanelor adulte de pe raza județului. Pe data de 23 iunie au existat câteva suspiciuni în rândul beneficiarilor, iar conducerea unității respective a anunțat Direcția de Sănătate Publică Prahova care a decis testarea imediată atât a întregului personal (34 de angajați), cât și persoanelor internate aici (68 de beneficiari). Primele rezultate sosite au fost cele ale personalului angajat aici. Astfel, dintre cele 34 de probe prelevate cadrelor care se ocupă de îngrijirea vârstnicilor, 19 au fost pozitive, 13 negative, iar două sunt încă în lucru. Tot în lucru sunt și cele 68 de probe prelevate de la beneficiari", a informat, joi, Prefectura Prahova, într-un comunicat de presă.
Cadrele depistate pozitiv au fost internate, iar DSP a dispus ca personalul care a fost testat și are rezultate negative să rămână în izolare la locul de muncă și să asigure continuitatea serviciilor, cu luarea unor măsuri suplimentare de protecție, preciza sursa citată.
„Facem precizarea că, la sfârșitul lunii aprilie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova, la propunerea DSP, a decis testarea tuturor angajaților din centrele de îngrijire a persoanelor adulte din județ. Au fost realizate două rânduri de teste, inclusiv la această unitate medico-socială. Ultimele rezultate de aici au sosit pe 6 iunie și au fost negative. Decizia a fost luată tocmai pentru a fi preîntâmpinate astfel de situații", se mai arată în comunicatul Prefecturii Prahova.