Actual· 2 min citire

Alți patru copii cu Rotavirus, internați la Secția de Boli Infecțioase de la SJU Pitești

Alți patru copii cu Rotavirus, internați la Secția de Boli Infecțioase de la SJU Pitești

Alți patru copii cu Rotavirus, internați la Secția de Boli Infecțioase de la SJU Pitești

Publicat17 feb. 2016, 12:06
Actualizat17 feb. 2016, 13:49

La spitalul județean din Pitești au apărut cazuri noi de îmbolnăviri în rândul bebelușilor. La sfârșitul săptămânii trecute, au fost internați alți patru copii infectați cu rotavirus. Dar totul a fost ținut sub tăcere până astăzi, când directorul Spitalului Județean Argeș a făcut publică situația, potrivit Realitatea TV.

Dintre bebelușii internați la Spitalul "Marie Curie", din Capitală, trei au fost infectați cu rotavirus.

La două săptămâni de la primul deces, autoritățile încă nu știu de unde au contactat bebelușii bacteria E.coli. Potrivit probelor prelevate, nici apa, nici laptele praf, nici portocalele nu au fost sursa contaminării. Ieri, încă un bebeluș a murit la Spitalul "Marie Curie", acesta fiind al treilea deces.La această oră, opt bebeluși cu sindrom hemolitic uremic mai sunt internați la Spitalul "Marie Curie", respectiv trei în Secția de Terapie Intensivă și alți cinci în cea de Nefrologie.

La dată de 16 februarie, un număr total de 12 cazuri au fost diagnosticate cu sindrom diareic sever cu deshidratare, unele dintre acestea au necesitat dializă.

Primul copil a fost internat în spitalul Marie Curie a fost în dată de 31 ianuarie 2016. Este vorba despre un copil care s-a prezentat direct la acest spital fiind un caz cunoscut cu o boală digestivă din naștere; rezultatul coproculturilor a fost negativ. Domiciliul de rezidență –Pitești.

Ulterior, în perioada 31 ianuarie -12 februarie 2016, alți 11 copii au fost internați prin transfer în spitalul Marie Curie, după cum urmează: 9 din județul Argers, 1 din Craiova și 1 din București.

Unul dintre copii a decedat în 4 februarie 2016, confirmat cu E.coli nepatogen. Al doilea deces a survenit în dimineață zilei de 15 februarie. În acest caz, Institutul Național Cantacuzino a infirmat prezența E.coli.

Coproculturile testate la Institutul Cantacuzino de la ultimile 3 cazuri internate la spitalul Marie Curie în datele de 9 și 10 februarie 2016 au fost negative pentru E. Coli. Între acestea se află și copilul care a decedat în dată de 14 februarie.

Știre în curs de actualizare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News