Românii se înghesuie la ieșirea din țară pe la vamele din vestul țării. La Nădlac, mașinile așteaptă la cozi kilometrice chiar și o oră și jumătate pentru a trece în Ungaria.
Traficul ușor și turistic este intens, luni, la intrarea în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II (autostrada pan-europeană), unde călătorii sunt nevoiți să aștepte cel puțin 90 de minute pentru formalitățile de trecere, autoritățile suplimentând numărul de artere de control pentru a ușura tranzitarea frontierei.
Poliția de Frontieră semnalează, prin aplicația online de pe site-ul care monitorizează traficul la granițe, că la Nădlac II se așteaptă 90 de minute pe sensul de intrare în România, deși au fost deschise șase artere pentru mașini și autocare.
"Trafic intens - număr mare de mijloace de transport prezente la verificările de frontieră pe sensul de intrare în țară", informează aplicația.
La PTF Nădlac I (DN7), intrarea în țară se face mai ușor, timpul de așteptare fiind de aproximativ 30 de minute.
Reprezentanții Poliției de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că "au fost dispuse măsurile aflate în competența instituției pentru fluidizarea traficului de persoane și mijloace de transport".
"A fost suplimentat personalul Poliției de Frontieră care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și arterele de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere. În prezent, pe sensul de intrare în țară se lucrează pe șase artere. Se menține un contact permanent cu autoritățile de frontieră vecine, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Andrei Dincă.
Polițiștii de frontieră spun că traficul intens este generat de turiști, dar și de români stabiliți în străinătate care încep să vină în țară pentru vacanța de vară.
La ieșirea din țară, traficul ușor și turistic se desfășoară în condiții normale.