Adrian Streinu Cercel, directorul de la Matei Balș, a declarat că pandemia de coronavirus este scăpată de sub control în țara noastră.
Streinu-Cercel susține că s-a pierdut timp prețios: în opinia sa, în urmă cu trei luni ar fi trebuit efectuată o testare în masă și izolați cei infectați. Inclusiv industria HoReCa ar fi avut de câștigat, spune profesorul Streinu-Cercel.
„Noi nu suntem utopici, știm să coroborăm rezultatul testării cu nivelul de testare. Mult în urmă, acum câteva luni, prezentam nivelul de pozitivare în funcție de nivelul de testare. Și nivelul de pozitivare între cei internați și cei din ambulator. Aceste curbe au ajuns să se întretaie cu 3 luni în urmă. La momentul respectiv trebuia să coborâm în stradă și să testăm, să-i împărțim în două: pe cei pozitivi să-i izolăm și să-i tratăm, indiferent de grupa de vârstă. Aveam posibilitatea să le dăm celor de la HoReCa să preia, în vederea izolării, pe cei care nu aveau unde să se izoleze iar noi, partea medicală, îi puteam asista, toată lumea era mulțumită. Nu s-a făcut nimic din toate acestea.
Nu se poate vorbi de carantinare. Carantinare înseamnă ‘nothing in, nothing out’ (nimic nu intră, nimic nu iese, n.r.). Noi facem o carantinare a la Românica. Intră cine vrea, iese cine vrea, pe proprie răspundere sau fără proprie răspundere. Asta nu e carantină, e făcătură”, a declarat medicul la o televiziune de știri.
”(n.r. pandemia) Este total scăpată de sub control! Avem o problemă, cum o rezolvăm? Foarte simplu: trebuie să conștientizăm faptul că putem fi purtători, că trebuie să purtăm mască de dimineață până seara, că nu dorim să dăm altora acest virus. Guvernul nu ne protejază. Nu sunt în campanie electorală, pe mine nu mă interesează campania, mă interesează sănătatea românilor din această țară. Eu, în momentul de față, am 36 de oameni în camera de gardă care stau pe tărgi și cărora încerc să le dau oxigen și terapie pentru a avea o minimă șansă de supraviețuire. Despre asta vorbim în momentul de față. Restul este politică și nu mă interesează”, a spus el.