Actual· 24 min citire

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Subiecte examen și bareme. Sunt 3000 de candidați înscriși

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Subiecte examen și bareme. Sunt 3000 de candidați înscriși

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Subiecte examen și bareme. Sunt 3000 de candidați înscriși

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 18 iul. 2018, 21:16

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Înscrierile la UMF Carol Davila s-au încheiat pe 18 iulie 2018, iar examenul de admitere pe 25 iulie 2018. An de an, tot mai mulți medici pleacă din țară, dar cadrele medicale au avut parte de salarii mărite, astfel că unii câștigă bani frumoși și aici în țară. Până să ajungă medici cu acte în regulă, mulți candidați la medicină și farmacie au în față câțiva ani de studiu. Examenul de ADMITERE MEDICINĂ 2018 nu este foarte ușor, iar notele trebuie să fie cât mai mari.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Aproape 3.000 de candidați s-au înscris pentru concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) "Carol Davila" din București, care va avea loc pe 25 iulie, potrivit unui comunicat de presă al acestei instituții de învățământ transmis miercuri.

"Pentru concursul de admitere în Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București ce va avea loc miercuri, 25 iulie 2018, începând cu ora 09,00, în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, precum și la Facultatea de Moașe și Asistență Medicală (FMAM) s-au înscris 2.976 de candidați, dintre care 12 sunt absolvenți care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, iar 26 sunt olimpici naționali sau internaționali. Aceștia, cu excepția celor 26 de olimpici care sunt declarați deja admiși, vor concura pentru ocuparea celor 1.100 de locuri, finanțate de la bugetul de stat, scoase la concurs de către Ministerul Educației", se arată în comunicatul UMF"Carol Davila".

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Conform sursei citate, pentru examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licență, în anul universitar 2018 - 2019, la UMF "Carol Davila" au fost scoase la concurs de către Ministerul Educației 1.402 de locuri, dintre care 1.100 finanțate de la bugetul de stat și 302 cu taxă.

Pentru cele 569 locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.823 de candidați, pentru Facultatea de Medicină Dentară - 485 de candidați/171 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie - 199 de candidați/171 de locuri, iar pentru FMAM (4 ani de studiu) - 290 de candidați/110 de locuri, în timp ce pentru cele 79 de locuri alocate altor specializări FMAM (3 ani de studiu) s-au înscris 179 de concurenți. Pentru candidații ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licență pe locurile finanțate de la bugetul de stat sunt puse la dispoziție alte 302 de locuri cu taxă, relevă sursa citată.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Concursul de admitere în ciclul de studii universitare de licență pentru anul universitar 2018-2019 pe domenii de studii va avea loc în ziua de 25.07.2018 pentru toate facultățile Universității de Medicină și Farmacie. Înscrierile se fac la Secretariatele Facultăților în perioada 12 - 18.07.2018 între orele 900- 1600 după cum urmează:

  • joi 12 iulie, între orele: 900 – 1600;

  • vineri 13 iulie, între orele 900 – 1600;

  • sâmbătă 14 iulie, între orele 900 – 1600;

  • duminică 15 iulie – nu se fac înscrieri;

  • luni 16 iulie, între orele 900 – 1600;

  • marți 17 iulie, între orele: 900 – 1600;

  • miercuri 18 iulie, între orele: 900 – 1600;

ADMITERE MEDICINĂ 2018 I. Metodologia proprie a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București este realizată în conformitate cu:

  • prevederile Legii Educației Naționale nr. 1/2011;

  • prevederile Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificarile și completările ulterioare;

  • prevederile O.U.G. nr. 133/2000 privind învățământul universitar și postuniversitar de stat cu taxă peste locurile finanțate de la bugetul de stat, aprobată cu modificari prin Legea nr. 441/2001 cu modificările ulterioare;

  • H.G. nr. 1004/2002 privind stimularea elevilor și studenților care au primit distincții la olimpiadele școlare universitare organizate pentru învățământul preuniversitar;

  • Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de admitere pentru studiile universitare de licență în Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”.

  • Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 6102/15.12.2016, cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea Metodologiei Cadru privind organizarea admiterii în ciclurile universitare de licență, de master și de doctorat.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. II. În UMF „Carol Davila” București, pentru ciclul de studii universitare de licență, admiterea se organizează pe domenii de licență la următoarele specializări:

a) specializări cu reglementare sectorială în U.E.

  • Medicină – 360 credite (durata de studii 6 ani)

  • Medicină Dentară – 360 credite (durata de studii 6 ani)

  • Farmacie – 300 credite (durata de studii 5 ani)

  • Moașe și Asistență Medicală – 240 credite (durata de studii 4 ani)

b) specializări cu reglementare generală în U.E. – 180 credite (durata de studii 3 ani)

  • Balneofiziokinetoterapie și recuperare

  • Tehnică Dentară

ADMITERE MEDICINĂ 2018. III. Concursul de admitere în ciclul de studii universitare de licență pentru anul universitar 2018–2019 pe domenii de studii va avea loc în ziua de 25.07.2018 pentru toate facultățile Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

Înscrierile se vor face în perioada 12 – 18.07.2018 între orele 900- 1600 după cum urmează:

  • joi 12 iulie, între orele: 900 – 1600;

  • vineri 13 iulie, între orele 900 – 1600;

  • sâmbătă 14 iulie, între orele 900 – 1600;

  • duminică 15 iulie – nu se fac înscrieri;

  • luni 16 iulie , între orele 900 – 1600;

  • marți 17 iulie, între orele: 900 – 1600;

  • miercuri 18 iulie, între orele: 900 – 1600;

ADMITERE MEDICINĂ 2018. IV. Înscrierea candidaților se va face la secretariatele facultăților, respectiv pentru Facultatea de Medicină – Bdul Eroilor Sanitari, nr. 8, sector 5, pentru Facultatea de Medicină Dentară - Calea Plevnei, nr. 19, sector 5, pentru Facultatea de Farmacie - str. Traian Vuia, nr. 6, sector 1 și pentru Facultatea de Moașe și Asistennță Medicală (FMAM) – Bdul Eroilor Sanitari, nr. 8, sector 5.

ADMITERE FACULTATE 2018. Calendarul înscrierii la facultățile din cadrul UBB Cluj, sesiunea vară

ADMITERE MEDICINĂ 2018. V. Taxa de înscriere este de 250 lei pentru toate facultățile și specializările; 75% din cuantumul taxei reprezintă taxa administrativă, iar 25% taxa de participare; în cazul retragerii din concurs înaintea desfașurării probelor, doar taxa de participare va fi returnată.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Taxa de înscriere va fi plătită în contul:

  • Cont: RO11RNCB0090000509620151

  • Cod Fiscal: 4192910

  • Banca Comercială Română

  • Beneficiar : Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București.

Se va preciza numele candidatului, C.N.P. și facultatea la care urmează să se înscrie candidatul respectiv Facultatea de  Medicină, Facultatea de  Medicină Dentară,  Facultatea de Farmacie sau Facultatea de Moașe și Asistență Medicală.

Potrivit  legii, copiii personalului didactic și didactic auxiliar aflat în activitate sau pensionat (până la vârsta de 26 ani ai candidatului) sunt scutiți de la plata taxelor de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licență din Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. Pentru anul universitar 2018-2019, Senatul UMF “Carol Davila” aprobă scutirea de taxă de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licență pentru urmatoarele categorii de candidați:

  • orfanii de ambii părinți;

  • candidații instituționalizați în așezăminte de ocrotire sau din plasament familial;

  • copiii din familiile afectate de catastrofe naturale;

  • eroii revoluției române și copiii acestora;

Actele doveditoare vor fi prezentate, spre aprobare, secretarilor șefi ai facultăților care organizează concurs de admitere; Aprobarea scutirii de taxă se face de către comisiile tehnice de înscriere pe facultăți.

Scutirea de la plata acestor taxe se face numai pe baza documentelor doveditoare prezentate de candidați respectiv:

  • copii după certificatele de deces ale părinților, în cazul celor orfani de ambii părinți (până la vârsta de 26 ani ai candidatului);

  • adeverință de la Casa de copii sau de plasament familial;

  • documente care atestă calitatea părintelui de „Erou martir al Revoluției”;

  • adeverințe pentru copiii cadrelor didactice aflate în activitate, conform legii;

  • adeverință de la primărie că aparțin familiilor afectate de catastrofe naturale.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. VI. Candidații vor prezenta pentru înscriere următoarele acte:

  1. Cererea tip de înscriere, completată la secretariat pe calculator și semnată de către candidat, dupa examinarea conformității datelor solicitate de formularul respectiv;

Pentru admiterea în anul universitar 2018–2019 este posibilă și pre-înscrierea on-line a candidaților; formularul se găsește pe site-ul UMF “Carol Davila” (www.umfcd.ro). Candidații vor printa formularul completat și – sub semnatura personală – îl vor prezenta la Secretariat, împreună cu celelalte acte, acesta constituind cererea de înscriere.

  1. Diploma de bacalaureat - în original și copie (pentru candidații/studenții care se înscriu la a II- a facultate și pentru absolvenții unei alte facultăți va fi însoțită de copia Diplomei de Licență, Supliment la Diploma de Licență și Adeverința din care să rezulte forma de finanțare pe întreaga perioadă a studiilor absolvite, după caz).

Candidații care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile corespunzatoare anului universitar 2017-2018  pot prezenta la înscriere pentru sesiunea imediat urmatoare examenului de bacalaureat în anul 2018, în locul diplomei de bacalaureat, adeverința eliberată de către liceu (în original), în care trebuie menționate obligatoriu media generală de la Bacalaureat, mediile obținute în anii de studiu, termenul de valabilitate al adeverinței și faptul că nu a fost eliberată diploma de bacalaureat.

Neprezentarea diplomei de bacalaureat în original sau a adeverinței, în original, din vina exclusivă a candidatului admis pe locuri finanțate de la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la afișarea rezultatelor finale duce la pierderea locului finanțat la buget.

  1. Diploma echivalentă cu cea de bacalaureat – recunoscută de M.E.N.(în cazul absolvenților de liceu care au susținut examenul de bacalaureat în afara României).

  2. Adeverința din care să rezulte calitatea de student și forma de finanțare pe întreaga perioadă a studiilor (pentru studenții care urmează o a doua specializare);

  3. Diploma de licență sau diploma echivalentă cu aceasta, pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior care doresc să urmeze o a doua specializare;

  4. Carte de identitate sau pașaportul valabil original și copie;

  5. Certificatul de naștere original și copie;

  6. Certificat de căsătorie, (dacă este cazul) original și copie;

  7. Adeverință medicală eliberată, după caz, de către medicul școlar sau de către medicul de familie care atestă că persoana respectivă este aptă din punct de vedere medical – în original;

  8. Patru fotografii color tip buletin;

  9. Dovada achitării taxei de înscriere;

  10. Dosar plic.

ADMITERE FACULTATE 2018. Înscrierea la Universitatea București: totul despre facultățile UNIBUC

Înscrierea la concursul de admitere se face personal, pe baza cărții de identitate /pașaportului și a celorlalte documente prevăzute în metodologia de admitere. Înscrierea la concursul de admitere se poate face, în numele candidatului, și de către o altă persoană pe bază de procură.

VII. Înscrierea și înmatricularea olimpicilor se va face pe baza listei M.E.N., care va fi comunicată secretariatelor facultăților. Candidații la studiile universitare de licență, care au obținut, în perioada studiilor liceale, distincții (premiile I, II, III, mențiune) la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de către M.E.N., beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susținerea concursului de admitere, pe locuri finanțate de la buget.

De asemenea, U.M.F. “Carol Davila” acceptă pentru înscriere la studiile universitare de licență, fără concurs de admitere, candidații care au obținut, în perioada studiilor liceale, distincții (premiile I, II, III, mențiune) la olimpiadele naționale recunoscute de M.E.N., la disciplinele Biologie, Fizică și Chimie.

U.M.F. ”Carol Davila” București acordă, în afara cifrei de școlarizare finanțate de la buget, 4  locuri fără taxă de școlarizare (F.M.A.M.) absolvenților cu diploma de bacalaureat proveniți din centrele de plasament, în condițiile prezentei Metodologii.

Conform legii, un candidat declarat admis poate beneficia de un loc de la buget o singură dată pentru fiecare din cele 3 cicluri de studii universitare (licență, masterat, studii doctorale). Depașirea duratei învățământului gratuit, prevazută de lege, se suportă de către studenți, prin plata taxei aferente școlarizării în ciclul respectiv de studii universitare.

La înscriere, candidații vor primi o legitimație de concurs tip.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. VIII. Repartizarea locurilor pe cele 4 Facultăți ale UMF “Carol Davila”, conform aprobării Senatului UMF “Carol Davila”, este următoarea:

Tabel 1

SpecializareaDurata de studiu- nr. crediteNr. locuri finanțate de la bugetdin care nr. locuri pentru rromiNr. locuri absolvenți din centre de plasamentNr. locuri pt. absolvenți de licee din mediul ruralNr. locuri cu taxăMedicină6 ani -360 credite5522 0 17200Medicină dentară6 ani -360 credite1661 0 570Farmacie5 ani -300 credite1661 0 520FMAMMoașe, Asistență medicală generală4 ani -240 credite1082

2

 20Alte specializări3 ani -180 credite762

 2

 312Total106884 32302

 

ADMITERE MEDICINĂ 2018. În planul de școlarizare în instituții militare de învățământ, pentru Institutul Medico–Militar, cifra de școlarizare pentru anul universitar 2018-2019 aprobată de către Ministerul Apărării Naționale în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București este de 100 locuri repartizate astfel:

  1. Ministerul Apărării Naționale - 88 locuri, din care:

  • 60 locuri (1 loc pentru DGIA) - Medicină;

  • 13 locuri - Medicină dentară;

  • 15 locuri - Farmacie.

  1. Ministerul Afacerilor Interne - 7 locuri - Medicină;

  2. Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor - 5 locuri, din care:

  • 3 locuri - Medicină;

  • 2 locuri - Medicină Dentară.

Admiterea pe aceste locuri se va susține la aceeași dată și în aceleași condiții de concurs ca și la facultățile Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”.

Înscrierea candidaților și informații suplimentare pot fi obținute de la Institutul Medico – Militar, str. Institutului Medico–Militar, nr. 3–5, sector 1, București, tel: 021/319.60.06; fax: 021/319.70.61.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. IX. Taxa de studiu stabilită de Senatul UMF “Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licență pentru anul universitar 2018–2019 este de 9000 lei /an de studiu pentru Medicină, Medicină dentară și Farmacie și 6000 lei/an de studiu pentru FMAM. Taxa de studiu anuală va fi platită în 3 tranșe (prima tranșă - 50% din taxa anuală, a doua tranșă – 25% din taxa anuală și a treia tranșă – 25% din taxa anuală).

ADMITERE MEDICINĂ 2018 REZULTATE X. Desfășurarea concursului de admitere în UMF “Carol Davila” București – sesiunea iulie 2018

  1. Listele nominale ale candidaților în ordine alfabetică, sălile în care se desfășoară concursul de admitere și repartiția candidaților pe săli vor fi afișate la avizierele Facultății de Medicină (pentru specializările Medicină și F.M.A.M.), respectiv ale Facultății de Medicină Dentară și Facultății de Farmacie în preziua concursului de admitere și pe site-ul www.umfcd.ro.

  1. Candidații au obligația de a verifica exactitatea datelor înscrise pe listele afișate și de a aduce imediat la cunoștința comisiei de admitere, prin secretariatele facultăților, eventualele neconcordanțe față de datele din cererea de înscriere tip sau față de actele depuse la dosar. După începerea concursului, pe listele afișate nu se mai admit nici un fel de modificări.

  2. Accesul candidaților în săli, în ziua concursului de admitere, se va face pe baza cărții de identitate sau a pașaportului  valabil precum și a legitimației de concurs tip, eliberată la înscriere de către Secretariatele Facultăților, începând cu ora 7⁴⁵ pentru toate facultățile din U.M.F. “Carol Davila”.

  3. La intrarea în sala de concurs supraveghetorii verifică identitatea fiecărui candidat  pe baza actului de identitate iar candidatul semnează în tabelul de prezență.

  4. Candidații sunt așezați în sală în ordine alfabetică, conform listelor finale afișate, cu excepția perechilor soț-soție, frați-surori, care au obligația, sub sancțiunea anulării lucrării și eliminării din concurs, să semnaleze șefului de sală aceste situații, pentru a putea fi așezați separat. Candidații aflați în sală pot declara, sub semnătură, situațiile menționate mai sus. Fiecare candidat se așează pe locul indicat prin legitimația de concurs lipită pe masă și care are același număr ca și cel de pe legitimația de concurs tip primită la înscriere. Candidații ocupă numai locurile indicate de organizatori și nu au voie să le schimbe între ei. În cazul în care locul desemnat inițial nu este corespunzător, candidatul poate fi mutat pe un loc disponibil, dar numai la indicația șefului de sală. Candidații sunt așezați în sală în așa fel încât să rămână cel puțin un loc liber între 2 candidați.

  5. În prezența candidaților, șefii de sală citesc instrucțiunile privind modul de desfășurare a concursului.

  6. Începând cu ora 830 se distribuie candidaților chestionarele pentru răspunsuri. Fiecare candidat are obligația de a verifica chestionarul pentru răspunsuri, pentru a se identifica eventualele greșeli de tipărire, caz în care chestionarul respectiv va fi înlocuit.

  7. După distribuirea chestionarelor de concurs, supraveghetorii fac instructajul candidaților și verifică corectitudinea datelor de identificare înscrise pe chestionarul de concurs.

  8. Anterior orei de începere a concursului, supraveghetorii distribuie caietele cu întrebări pentru concurs pe cele 4 tipuri. Fiecare candidat are obligația să verifice caietul cu întrebări, fiind înlocuite caietele cu greșeli de tipar. Candidații poartă întreaga responsabilitate a notării corecte a numărului caietului cu întrebări pentru concurs pe chestionarul de răspuns.

  9. Candidații care nu sunt prezenți în sală în momentul deschiderii plicurilor cu caietele cu întrebări nu mai au acces în sala de concurs, pierzând astfel dreptul de a susține proba scrisă.

  10.  În timpul probei scrise de concurs, candidații nu au voie să consulte nici un fel de material, să discute cu alți candidați, să copieze; se interzice, de asemenea, folosirea de către candidați a minicalculatoarelor proprii, a telefoanelor mobile sau a oricăror dispozitive electronice de comunicare. Candidații surprinși asupra faptului sunt eliminați din concurs. Materialele documentare sunt depozitate într-un loc al sălii unde candidații nu au acces până la finalul concursului. În același loc se vor depozita și telefoanele mobile, închise pe toată durata probei de concurs.

  11. Orice fraudă sau tentativă de fraudă dovedită, care contravine disciplinei sau eticii concursului, se soldează cu excluderea imediată a candidatului din concursul de admitere.

  12. Concursul de admitere se desfășoară după un sistem tip grilă al întrebărilor (complement simplu, complement grupat).

  13. Chestionarele de concurs trebuie completate corect, fără ștersături după următoarele reguli:

  • Pentru completare se folosește, în mod obligatoriu, pix negru sau albastru închis;

  • Pentru marcarea răspunsurilor corecte se completează integral căsuțele respective iar căsuțele corespunzătoare răspunsurilor greșite se lasă necompletate;

  • Nu se admit chestionare de concurs cu ștersături sau corecturi care pot produce interpretări eronate din partea sistemului electronic de prelucrare a răspunsurilor.

  1. Candidații care fac greșeli sau ștersături ce pot fi considerate semne distinctive pe chestionarul de concurs își pot transcrie chestionarul, fără a depăși însă timpul destinat acestei probe. În aceste conditii, chestionarul inițial este anulat pe loc de către responsabilul de sală, sub semnătură; chestionarele de concurs anulate sunt predate comisiei, conținutul lor nefiind luat în considerare. Se atenționează candidații să ia în calcul timpul necesar completării unui nou chestionar de concurs, care poate fi, uneori, de 15-20 minute, pentru a nu risca expirarea timpului pentru proba de concurs, înaintea finalizării completării noului chestionar de concurs.

  2. Pentru ciornă se pot utiliza numai coli de hârtie cu ștampila de concurs care sunt primite de la supraveghetori.

  3. Din momentul începerii probei scrise nici un candidat nu poate părăsi definitiv sala decât după minimum 30 de minute și numai după ce a predat chestionarul de concurs și a semnat pentru predarea acestuia. După părăsirea sălii, niciunui candidat nu îi este permisă revenirea (pe perioada desfășurării probei) pentru niciun motiv, cu excepția situației în care un candidat are necesități fiziologice, caz în care este însoțit de 2 supraveghetori și poate lipsi din sală maximum 10 minute. Timpul absenței din sală nu prelungește durata probei pentru candidatul respectiv.

  4. Timpul de concurs (durata probei scrise) începe din momentul în care în sala de concurs a fost distribuit ultimul caiet cu întrebări pentru concurs. Șeful de sală notează la loc vizibil și informează candidații despre ora de începere și ora de finalizare a concursului.

  5. Durata probei scrise este de 2 ore si jumătate în cazul specializărilor Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, 2 ore pentru admiterea la specializările Asistență Medicală generală și Moașe și, respectiv 1 ora și jumatate pentru celelalte specializari ale F.M.A.M.

  6. La Facultățile de Medicină și Medicină Dentară concursul de admitere include două discipline (Biologie obligatoriu și, la alegere, Fizică sau Chimie), totalizând un numar de 100 întrebări, din care 60 pentru proba obligatorie și 40 pentru cea la alegere. La Facultatea de Farmacie, concursul de admitere include doua discipline (Chimia organică obligatoriu și, la alegere, Biologie vegetală sau Anatomia și Fiziologia omului), totalizând un număr de 100 întrebări, din care 60 pentru proba obligatorie si 40 pentru cea la alegere . La Facultatea de Moașe și Asistență Medicală – pentru specializările Moașe și Asistență Medicală Generală, concursul de admitere include două discipline (Biologie obligatoriu și, respectiv, Fizică sau Chimie la alegere), cu un număr total de 80 de întrebări (60 pentru proba obligatorie și 20 pentru cea la alegere). Pentru restul specializărilor de la FMAM (Tehnică dentară, Balneofiziokinetoterapie și recuperare) concursul de admitere include Biologia ca disciplină obligatorie, respectiv Fizica sau Chimia ca disciplină la alegere, totalizând un număr de 60 de întrebări, dintre care 40 pentru proba obligatorie și 20 pentru cea la alegere.

Candidații vor specifica obligatoriu pe fișa de înscriere (și pe chestionarul de concurs) disciplina la alegere la care vor susține concursul de admitere.

21. La sfârșitul probei scrise, candidații predau chestionarul de concurs șefului de sală și semnează în tabelul de predare al acestuia.Caietul cu întrebări rămâne în posesia candidatului, cu excepția celor care, indiferent din ce motiv, părăsesc sala înainte de finalizarea probei scrise.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. XI. Tematica si bibliografia concursului de admitere sunt cele afișate pe site-ul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” și la Decanatele Facultăților de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie și F.M.A.M.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. XII. Corectarea lucrărilor

  1. Corectarea lucrărilor/chestionarelor de concurs se realizează imediat după finalizarea probei scrise, în sala de concurs, în prezența candidatului și a unui martor (din rândul candidaților care semnează pe chestionar alături de candidat), prin citire computerizată (scanare) sau prin corectură manuală, în cazul imposibilității realizării corecturii electronice urmând, ulterior, verificarea tot prin citire computerizată a rezultatelor. În urma reverificărilor, punctajele comunicate în sală pot suferi modificări. Pe durata corectării lucrărilor, candidații rămân pe locurile stabilite la intrarea în sală.

  2. Fiecare întrebare are un singur răspuns corect (materializat prin completarea integrală a căsuței corespondente) pentru care se acordă un punct. Punctajul maxim al probei de concurs este de 100 puncte pentru facultățile de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, 80 puncte pentru Facultatea de Moașe și Asistență Medicală și 60 puncte pentru restul specializărilor din cadrul FMAM. Punctajul obținut se transformă în note.

  3. Nota minimă de admitere nu poate fi mai mică de 5 (cinci) sau decât un număr minim de puncte echivalent.

  4. Criteriul de clasificare este reprezentat de punctajul obținut la proba scrisă.

  5. În cazul existenței mai multor candidați cu punctaj/notă egală cu cea a ultimului loc finanțat de la buget, criteriile de departajare sunt:

    • punctajul obținut la disciplina obligatorie (biologie pentru Facultatea de Medicină, Medicină Dentară și FMAM, respectiv chimie organică pentru Facultatea de Farmacie).

    • media obținută la examenul de bacalaureat.

  6. Listele provizorii (generate după admitere, înaintea contestațiilor) cu rezultatele concursului de admitere, verificate și aprobate de Comisia Centrală de Admitere, se aduc la cunoștința celor interesați prin afișare pe pagina de internet a universitatii și la sediile facultăților, la loc vizibil, specificându-se ora și data afișării.

  7. Lista candidaților admiși se afișează în ordinea descrescătoare a punctajului obținut și în limita locurilor finanțate de la buget acordate fiecărei facultăți în parte. Lista candidaților respinși se afișează în ordine alfabetică.

  8. Rezultatele concursului de admitere devin definitive (finale) după soluționarea contestațiilor.

  9. Listele definitive (generate după soluționarea contestațiilor) ce cuprind rezultatele definitive și incontestabile ale concursului de admitere vor fi afișate la avizierele facultăților după termenul de contestații și rezolvare a acestora.

  10. După afișarea rezultatelor definitive (finale), actele candidaților respinși se restituie acestora, la cerere, pe baza cărții de identitate, în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii, fără perceperea vreunei taxe. Actele pot fi restituite și persoanelor care prezintă împuternicire notarială legalizată.

Conform reglementărilor legale în vigoare, UMF “Carol Davila” București poate școlariza, pentru anul universitar 2018-2019, în limita locurilor aprobate de către Senat, studenți în regim cu taxă, care au susținut concurs de admitere, dar nu au obținut punctaj/notă corespunzătoare locurilor bugetate în ordine descrescătoare a punctajelor/notelor (Tabel 1).

Candidații interesați de această formă de școlarizare vor depune cerere la Decanatele Facultăților.

Analizarea și aprobarea cererilor se va face în perioada următoare concursului de admitere (conform calendarului ce va fi anunțat).

Lista candidaților admiși în regim cu taxă va fi afișată la Secretariatul fiecărei facultăți.

Pentru a dobândi calitatea de student, candidații acceptați la forma cu taxă, trebuie să achite prima tranșă a taxei, în cuantum de 4500 lei pentru Medicină, Medicină dentară, Farmacie și 3000 lei pentru FMAM (conform calendarului ce va fi anunțat). În caz contrar, pierd dreptul de înmatriculare ca student în anul universitar 2018-2019.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. XIII. Contestații

  1. Contestațiile privind conținutul întrebărilor scrise sau corectitudinea grilei oficiale de răspunsuri se înregistrează la comisiile de admitere ale facultăților și se depun în termen de 2 ore de la finalizarea probei scrise. După acest termen nu mai este posibilă contestarea conținutului întrebărilor sau a corectitudinii grilei oficiale de răspunsuri.

  2. Contestațiile privind conținutul întrebărilor scrise sau corectitudinea grilei oficiale de răspuns se analizează de către o comisie de specialiști. Decizia acestei comisii este definitivă. Dacă în urma contestațiilor privind conținutul întrebărilor sau corectitudinea grilei oficiale de răspunsuri comisia apreciază că există întrebări care prezintă vicii de formulare, aceste întrebări sunt anulate (hotărârea luată urmând a fi consemnată într-un proces verbal semnat de toți responsabilii grupurilor de lucru). Anularea întrebărilor duce la anularea punctelor acordate la întrebările respective, pentru toți candidații. În urma analizării contestațiilor, punctajele comunicate în sali pot suferi modificări.

  3. Contestațiile privind rezultatele probelor scrise (punctaj) se înregistrează și se depun, în timpul programului de lucru, la secretariatele facultăților în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor (începând cu ora și data afișării acestora).  Candidații pot contesta doar propriile rezultate.

  4. Lucrările/chestionarele de concurs constituind obiectul contestației privind rezultatele probei scrise (punctaj) se recorectează, prin citire computerizată (rescanare), în prezența candidatului care a depus contestația iar comunicarea rezultatelor finale se face prin afișare, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de rezolvare a contestațiilor.

  5. După expirarea termenului de rezolvare și de răspuns la contestații, decizia comisiei de contestații privind rezultatul concursului de admitere este definitivă și nu mai poate fi modificată.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. XIV. Înmatricularea candidaților

Înmatricularea candidaților declarați admiși în urma concursului de admitere se face prin decizie a rectorului Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București. După aprobarea înmatriculării, studenții sunt înscriși în Registrul matricol unic (RMU) cu un număr unic valabil pentru întreaga perioadă de școlarizare la specializarea/specializările/programul/programele de studii la care au fost admiși și semnează contractul de școlarizare.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. XV. Alte precizări privind concursul de admitere în UMF “Carol Davila”, sesiunea iulie 2018:

  • La admiterea în ciclul de studii universitare de licență pot candida cetățenii membri ai Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, în aceleași condiții prevazute de lege pentru cetățenii români, inclusiv în ceea ce privește taxele de școlarizare.

  • La înscrierea acestor categorii de candidați este necesară recunoașterea studiilor efectuate de către aceștia în țările de domiciliu, realizată de către Direcția de specialitate din cadrul Ministerului Educației Naționale din România.

  • La admiterea în ciclul de studii universitare cu predare în limba româna, cetațenii statelor mai sus menționate au obligația să prezinte un Certificat de competență lingvistică pentru limba română eliberat de Disciplina de Limbi moderne a UMF “Carol Davila”.

Taxa pentru certificatul de competență lingvistică este de 200 de lei, care se achită la Casieria Rectoratului din str. Dionisie Lupu, nr. 37, sector 1, București.

Examenul de limba română pentru eliberarea atestatelor de competență lingvistică pentru candidații din țările U.E.

Examenul de limba română pentru candidații din țările U.E. care susțin concurs de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București va avea loc miercuri 11 iulie 2018, ora 12°°, la Disciplina de Limbi Moderne din cadrul Facultății de Medicină din Bdul Eroilor Sanitari, nr. 8.

Înscrierea pentru examen se face la Disciplina de Limbi Moderne, în perioada 3-5 iulie 2018, între orele 11°° - 13°° și 9-10 iulie 2018, între orele 11°° - 13°°  pe baza cărții de identitate și/sau pașaportului și a chitanței de achitare a taxei.

Examenul de limba româna constă din doua probe: proba scrisă și proba orală.

Proba scrisă va cuprinde:

  • înțelegerea unei comunicări scrise (text în limba română cu întrebări cu răspuns multiplu);

  • realizarea unei comunicări scrise (elaborarea unui text: formulare de întrebări, eseu, rezumat, parafraza, schimbarea formei cuvintelor, etc).

Proba orală va cuprinde:

  • întelegerea unei comunicări orale (pe baza unor texte citite în sală)

  • realizarea unei comunicări orale, prin susținerea unor scurte prezentări pe teme de învațământ și/sau pe probleme de specialitate în concordanță cu examenul de admitere.

Notele se acordă de la 1 la 10, nota minimă de promovare a fiecarei probe fiind 5,00 (cinci). Nota finală reprezintă media aritmetică a celor două probe, fiind minimum 5,00 (cinci). Candidații care nu obțin nota minimă la proba scrisă nu se pot prezenta la proba orală.

Candidații care vor ajunge mai tarziu față de ora începerii primei probe (cea scrisă) nu vor fi primiți în sală și, astfel, nu vor putea susține examenul.

Accesul în sala de examen se face numai pe baza următoarelor acte: pașaportul străin sau cartea de identitate și  chitanța de achitare a taxei de examen.

Atestatele de competență lingvistică se vor elibera personal candidatului respectiv la Disciplina de Limbi Moderne în data de vineri 13 iulie 2018, între orele 11°° -14°°.

 Bibliografie

  1. Grigore Brâncuș, Adriana Ionescu, Manuela Saramandu, Limba română – manual pentru studenții străini, Editura Universității din București, 1996/2003/2005.

  2. Olga Bălănescu, Limbaj medical românesc pentru străini, Editura Ariadna ’98, București, 1999.

  3. Gheorghe Doca, Learn Romanian, Course for English Speakers, Niculescu, 2008.

  4. Andra Vasilescu (coordonator), Limba română ca limba străină. Dosare pedagogice, Editura Universității din București, 2006.

Informații suplimentare se pot obține de la Decanatele Facultăților de Medicină (telefon - 0213180760), Medicină Dentară (telefon – 0213158649), Farmacie (telefon – 0213180747) sau FMAM (telefon – 0213172327).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News