Peste 3.800 de absolvenți, printre care și 24 de olimpici, s-au înscris pentru a susține examenul de admitere la cele patru facultăți de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) București, cea mai mare concurență - 4,5 candidați pe loc - fiind la Facultatea de Medicină.
UMF "Carol Davila" din București a scos anul acesta la concurs, în cadrul celor patru facultăți, 930 de locuri finanțate de la buget, dar și 520 de locuri disponibile la taxă. La finalul sesiunii de înscriere au fost validați 3.802 candidați pentru toate cele patru facultăți din cadrul universității.
Potrivit UMF, La Facultatea de Medicină, unde sunt 510 locuri la buget și 250 locuri cu taxă, s-au înscris 2.334 de candidați, printre care și 24 de olimpici.
La Facultatea de Medicină Dentară s-au înscris 515 candidați, pentru a ocupa cele 131 de locuri la buget și 125 cu taxă.
De asemenea, la Facultatea de Farmacie, care a scos la concurs 141 de locuri la buget și 100 cu taxă, și-au depus dosarele 435 de tineri, iar pentru Facultatea de Moașe și Asistență Medicală (FMAM) au optat 518 candidați, care vor concura pentru 95 de locuri la buget și 45 cu taxă.
"La Facultatea de Medicină există 4,5 candidați pe un loc finanțat de la buget, în timp ce pentru Facultatea de Medicină Dentară există un număr de 3,9 candidați pe un loc la buget", au precizat reprezentanții UMF.
Listele nominale ale candidaților în ordine alfabetică, sălile în care se desfășoară concursul de admitere și repartiția candidaților pe săli vor fi afișate la avizierele Facultății de Medicină (pentru specializările Medicină și FMAM), respectiv ale Facultății de Medicină Dentară și Facultății de Farmacie, cu o zi înainte de concursul de admitere.
"Candidații au obligația de a verifica exactitatea datelor înscrise pe listele afișate și de a aduce imediat la cunoștința comisiei de admitere, prin secretariatele facultăților, eventualele neconcordanțe față de datele din cererea de înscriere tip sau față de actele depuse la dosar. După începerea concursului, pe listele afișate nu se mai admit niciun fel de modificări", au arătat reprezentanții UMF.
Citește mai mult pe mediafax.ro.