Facultate de probă, la Iași! Timp de două săptămâni, peste 150 de elevi din toate colțurile țării testează viața de student la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", prima instituție de învățământ superior înfiintață în țara noastră. Liceenii participă la cursuri, stau la cămin, iar la final vor trece și printr-o sesiune.
150 de liceeni trăiesc, la Iași, experiența vieții de student. Cei mai mulți dintre ei au ales să facă Facultatea de probă la Drept. Un interes ridicat a fost și pentru Facultatea de Litere din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași.
"Am venit din Sulina, judetul Tulcea, iar acest proiect mi se pare foarte interesant. Am venit aici sa ma conving ca acesta este drumul pe care vreau sa-l aleg", a spus o elevă. "Experiența asta mi se pare extraordinara. Ma bucur ca se poate intampla asa ceva si in Romania, ca noi elevii avem sansa sa ne adaptam, sa stim ce ne asteapta. Eu am venit tocmai de la Slatina, din capatul celalalt al tarii", a spus o altă elevă.
În pauza de masă, viitorii studenți au mers la cantină, unde au încercat preparatele moldovenești gătite de bucătăresele universității.
Programul "Universitate de vară pentru elevi" se desfășoară la toate cele 15 facultăți de la Universitatea ieșeană. La final, tinerii vor trece și prin focul sesiunii. "Examenul consta in materiile pe care ei le urmeaza TAIEE 03,50…04,02 In principiul vor urma cam 16 ore si seminarii si va fi cate o intrebare din fiecare materie, iar la sfarsit notele vor fi trecute pe o foaie matricola pe spatele diplomei de absolvire", a spus Andreea Dumitru, coordonator SummerIS
Taxa de participare la programul "Universitate de vară pentru elevi" este de 200 de lei.