Strigoiul sau moroiul este fie fantomă unei persoane decedate, și atunci se mai numește și strigoi mort, fie manifestarea unei ființe omenești, în cazul strigoiului viu. Acestuia din urmă, în timp ce doarme, la miezul nopții (după primul cântat al cocoșilor), îi iese sufletul pe gură iar trupul îi rămâne în pat, că și mort.
Sub înfățișarea unei umbre strigoii cutreieră prin locuri izolate sau prin gospodăriile rudelor și cunoscuților făcându-și de cap, speriind și pocind trecătorii pe drum. Uneori se dau de trei ori peste cap și se transformă în fiare (îndeosebi în pricolici, omul-lup). Alteori încalecă pe toiege vrăjite (pe bețe de alun) sau pe păsări măiestre pentru a cutreieră prin lumea această sau prin cealaltă, pentru a-și lovi dușmanii și a le face pagubă. Strigoii morți, și în special strigoaicele, sunt de o răutate neînchipuită, ucid copiii și le sug sângele, strică căsătoriile, îi sărăcesc pe oameni. Sufletele strigoilor au zilele lor speciale când se întâlnesc în anumite locuri, pe la răspântii, și dansează sau mimează împreună o bătaie, fie că sunt strigoi vii sau că sunt strigoi morți.
Momentele lor de absolută libertate sunt în număr de trei: noaptea dinspre ziua Sfântului Andrei, numită și Noaptea Strigoilor, noaptea de Santoader și noaptea de Sangeorge. În aceste nopți ei ies cu toții din morminte, se adună și dansează împreună. În noaptea de Sangeorge se adună la întruniri pe muntele Retezat, venind de la mari depărtări călare pe cozi de maturi și pe bețe. Împotriva petrecerilor lor cu efecte malefice, trecătorii pe munte zgaraiau cândva cercuri magice pe suprafață pământului, în care intrau că să se apere. De altfel, tot în anumite coclauri din lanțul munților Carpați, în munții Retezat, Godeanul și Ceahlăul, se adunau vrăjitoarele, din 7 în 7 ani, în pelerinaje secrete. Iar în partea de nord a Transilvaniei să spune că moroii se adună pe muntele Bihor. Strigoii vii nu-și aduc aminte ce au făcut în timpul nopții decât foarte rar, numai atunci când cineva reușește să le rănească sufletul materializati.
În acele nopți luminate de cornul lunii, cei născuți sâmbătă (care au deci darul de a putea vedea strigoii), dacă stau la panda, văd, prin curțile bisericilor și prin cimitire, niște chipuri care tot ies din morminte, pleacă și nu se întorc decât după cântatul cocoșului, când au isprăvit tot ce aveau de făcut. Aceștia sunt strigoii morți sau moroii.
Dacă cineva lasă ușa descuiată într-una din nopțile în care umblă strigoii, sau dacă nu mănâncă usturoi, este rău de el, căci strigoiul, intrând îi mănâncă inima, îi suge sângele, de se îmbolnăvește rău și moare. Cel ce moare din pricina unui strigoi se face și el strigoi. La al treilea cântat al cocoșilor în cer (“la cantalori”), sufletul se întoarce în trupul adormit al strigoilor.
Sursa: almeea.ro
