Peste 70 % din populația Terrei susține că a experimentat, măcar odată, un straniu sentiment de familiaritate față de lucruri care, în mod normal, ar fi trebuit să fie total necunoscute. O vizită în premieră la un magazin în care totul pare deja cunoscut, o discuție ce lasă impresia că a mai avut loc, deși ea nu s-a mai întâmplat niciodată, sau chipul familiar al unei persoane care, în realitate, este văzut pentru prima oară, sunt doar câteva dintre simptomele neexplicate, însă considerate normale, ale senzației de deja vu.
Unele persoane ajung până în punctul în care pot da detalii amănunțite despre locuri pe care le văd pentru prima oară că și cum, într-o experiență sau existența anterioară, ar fi trăit exact aceleași senzații, iar sentimentul de deja vu poate fi atât de intens încât apare tendința de a fi asociat cu aspecte mistice ale vieții.
Este deja celebru cazul lui Carl Gustav Jung, ilustrul psiholog elvețian și fondator al psihologiei analitice, cel care a descris un puternic sentiment de deja vu în momentul în care s-a aflat în fața unui tablou ce ilustra un medic. Senzația de familiaritate a psihologului față de pantofii și hainele personajului din tablou l-a determinat într-un final pe acesta să concluzioneze: persoana pictată era el însuși în timpul unei vieți anteriorare, explicație cel puțin ciudată, ținând cont că este vorba de unul dintre cei mai mari oameni de știință ai secolului XX.
Deși în prezent există peste 40 de teorii care încearcă să explice bizarele feste ale minții umane, oamenii de știință sunt încă rezervați asupra acestui delicat subiect. Primul care a analizat senzațiile de deja vu și cel care, de altfel, a împământenit acest termen, a fost medicul francez Emil Boirac. În volumul sau intitulat "L'Avenir des Sciences Psychiques", volum ce a fost publicat în anul 1876, omul de știință francez definea trei tipuri de deja vu: deja vecu - deja trăit, deja senti - deja simțit și deja visite - deja vizitat. Ulterior, derivat din primele trei tipuri, a fost definit și sentimentul de deja entendu - deja auzit, precum și antonimul jamais vu - nemaivăzut, senzație opusă celei de deja vu, în care o persoană revenită într-un loc familiar, spre exemplu, realizează că nu mai recunoaște nimic.
Deși senzațiile de deja vu apar pe toată durata vieții, medicii au reușit să identifice intervalele de vârstă în care ele apar cel mai des, asta și că o explicație e existenței lor. Vârstele critice sunt cele cuprinse în intervalul 15 - 19 ani și 35 - 40 de ani. Dacă în cazul adolescenților o posibilă explicație a apariției senzației de deja vu este dată de reacția creierului în față unor experiențe noi și intense pe care subiectul nu le-a mai trăit, în cazul persoanelor de vârstă medie, vinovată de senzațiile misterioase ar fi criză vârstei mijlocii, cea care începe să le joace feste subiecților, dându-le acestora false senzații despre experiențe care nu au avut loc, conform descopera.ro.
Dat fiind faptul că senzațiile de deja vu nu sunt anunțate de simptome și nu durează mai mult de 30 de secunde, fenomenul în sine este unul extrem de dificil de studiat. Unul dintre primii oameni de știință care a încercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. Acesta a văzut în falsele amintiri un rezultat al reprimării inconștiente a memoriei de către creierul uman în față unor experiențe traumatizante trăite la o vârstă fragedă. De altfel, fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioada din secolul XX, până în momentul în care deja vu-ul a reintrat în atenția oamenilor de știință.
