ExclusivActual· 4 min citire

Acuzații grave pentru doctorul Burnei, de la spitalul "Marie Curie". Reacția medicului

Acuzații grave pentru doctorul Burnei, de la spitalul "Marie Curie". Reacția medicului

Acuzații grave pentru doctorul Burnei, de la spitalul "Marie Curie". Reacția medicului

Publicat9 iul. 2015, 15:24
Actualizat9 iul. 2015, 15:59

Reputatul chirurg Gheorghe Burnei, de la Spitalul de copii "Marie Curie", se află în centrul unui scandal după ce, pe rețelele de socializare, a început să circule o scrisoare anonimă în care medicul este acuzat de violență fizică și verbală, dar și de tratament preferențial în ceea ce-i privește pe medicii rezidenți de la spitalul de copii. Contactat de Realitatea.net, medicul spune că totul este o farsă și că era normal ca scrisoarea să fie semnată, și nu să fie dată publicității sub anonimat.

"Acest anonimat lasă să se înțeleagă că în spate nu stă un medic rezident, ci mai degrabă o doctoriță care a dat un examen pe care nu l-a luat. Ar fi  fost normal să se nominalizeze. Este o farsă, păcat că minciunile prind. Cineva încearcă să denigreze viața unui medic care a muncit și s-a sacrificat", a declarat medicul Burnei, pentru Realitatea.net. 

Medicul Japie Ecaterina, despre care se spune că ar fi "victima", a acordat un interviu pentru Ziarul Ring.

“Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva. Sunt uimită și indignată de faptul că cineva s-a folosit de numele meu și că se încearcă atât denigrarea mea, cât și a domnului profesor. Este revoltător să propagi astfel de neadevăruri. Ar fi mai în regulă ca lumea să fie interesată de realizările din această secție, de viețile salvate, de destinele schimbate. De exemplu, de operația de astăzi (miercuri, n.r.) a fetiței cu scolioză, la care am participat și eu”, a spus dr. Ecaterina Japie, rezident în anul III la secția profesorului Burnei.

Redăm SCRISOAREA ANONIMĂ care circulă pe rețelele de socializare.

"Stimați ziariști,

Îmi cer scuze pentru lipsa de curaj în sensul că nu îmi voi declina identitatea. Va rog să corectați o eroare la care ați fost părtași ani la rând, cu sau fără voia dumneavoastră. Am decis să fac acest gest astăzi, deoarece, astăzi 25 februarie 2015, colega noastră, dr. Ecaterina Japie (Câți), medic rezident ortoped pediatru la Spitalul de Copii MS Curie din București, a fost BĂTUTĂ CU PUMNII de către profesorul nostru Gheorghe Burnei.

Acest lucru este inacceptabil și suntem convinși că pare incredibil. Va rugăm să va aplecați asupra subiectului și să faceți publică povestea noastră. Toți medicii rezidenți au fost martori la această mizerie, din păcate NE ESTE PREA FRICĂ pentru a vorbi public. Pentru a fi credibili vă trimitem o înregistrare făcută cu mai mult timp în urmă care demonstrează adevăratul chip al profesorului Burnei. Va rugăm să ne ajutați să punem la locul cuvenit acest om.

Ați fost induși în eroare ani la rândul cu ajutorul reportajelor elucubrante, probabil plătite sau realizate de ziariști incompetenți, crezând că aveți de-a face cu un mare profesionist. În realitate acest om este de o violență cruntă, scenele pe care le vedeți în filmul atașat sunt ceva la ordinea zilei în Spitalul MS Curie, dar nimeni nu are curajul să vorbească. Dacă peste violența verbală am reușit să trecem, ei bine, violență fizică este inacceptabilă. Se pare că episodul relatat astăzi nu este primul.

Din păcate nu avem o înregistrare cu episodul de azi, vă trimitem totuși un filmuleț cu o altă înjurătură a prof. Burnei pentru a vă face să înțelegeți teroarea sub care trăim. Suntem foarte mulți rezidenți în secția de la Marie Curie motiv pentru care nici nu învățăm mare lucru pentru că nu avem cum. Profesorul Burnei a selectat câțiva rezidenți pe care îi favorizează în timp ce ceilalalți PIERD TIMPUL. În plus suntem tratați că ultimii oameni, că și cum nu am fi trecut printr-o școală și printr-un concurs că să ajungem acolo.

Vă rugăm să faceți cunoscut aceste lucruri conducerii UMF Carol Davila, rugăm de asemenea organele de poliție să se autosesizeze. Starea prof. Burnei se deteriorează de la o zi la alta. NIMENI nu are curaj să spună că are nevoie de o expertiză psihiatrică.

Toate reportajele despre premiere naționale și inovații sunt inepții. Ca profesioniști ai informației ar fi trebuit că din când în când să cereți părerea unor experți internaționali că să realizați că toate aceste exagerări au depășit deja limitele patologiei psihiatrice. Este o poveste lungă și complicată a ajungerii în acest punct. Situația a devenit insuportabilă. Va rugăm, în special pe cei care ați adus osanale pe neverificate acestui om să faceți un act de reparație morală.

Mulțumim.”

Și artistul Tudor Chirilă a reacționat după ce a vazut acest filmuleț pe Facebook.

"Poate că e timpul să înceapă și curățenia medicilor somitate, impostorii cu steif pentru care pacientii nu sunt decât un mijloc. Medicii somitate care nu fac loc în jurul lor celor tineri, forțându-i să se califice în afara țării, astfel încât noi, pacienții, trebuie să suportam pierderea. Pe banii noștri. Chiar nu există jurnaliști curajosi care să-l scuture de PR și poleială pe acest Burnei?", a scris Tudor Chirilă, pe Facebook.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News