Acuzații grave, la morga Spitalului Județean Suceava. Un polițist pensionar, Vasile Costeniuc, a scris pe pagina sa de Facebook că a fost nevoit să plătească o „atenție” de 100 de lei pentru a ridica trupul neînsuflețit al tatălui său.
„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, respectiv în mediul on-line, în presă și pe rețelele de socializare, privind săvârșirea de infracțiuni de corupție de către personalul de la morga din cadrul Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, fiind constituit un dosar penal. Din actul de sesizare rezultă că în perioada martie – aprilie 2020 funcționari publici din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava au pretins și primit diferite sume de bani de la membrii de familie ai persoanelor decedate în această perioadă, pretinzând aceste sume pentru „eforturile” făcute în legătură cu constatarea decesului, îmbălsămarea persoanelor decedate, îmbrăcarea acestora, etc., deși toate aceste servicii intră în atribuțiile de serviciu ale personalului angajat în cadrul instituției medicale. În prezent se efectuează urmărire penală in rem, cu privire la fapte, pentru clarificarea situației de fapt și pentru stabilirea existenței răspunderii penale”, a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Citește continuarea pe realitateadesuceava.net.