Actorul Matthew Cowles, cunoscut pentru rolul personajului negativ Billy Clyde Tuggle din serialul "Destine secrete/ All My Children", a decedat joi, la vârsta de 69 de ani, din cauze naturale, a confirmat agenta artistului, pe contul său de Twitter.
Matthew Cowles, dublu nominalizat la premiile Daytime Emmy, a interpretat rolul lui Billy Clyde Tuggle în perioada în care serialul "Destine secrete", lansat în 1970, a fost difuzat pe postul ABC (1984 - 1990), actorul reluând această partitură pentru versiunea online a producției, potrivit eonline.com.
"A fost un om extraordinar de talentat și de bun, care a iubit viața și pe toți cei din jurul lui", a declarat, vineri, agenta actorului, Tsu Tsu Stanton, care a confirmat decesul.
Matthew Cowles, născut pe 28 septembrie 1944, la New York, și-a început cariera ca actor pe Broadway, cu roluri în spectacole precum "Malcolm" (1966), "The Time of Your Life " (1969) și "Sweet Bird of Youth" (1975). A jucat în filme de televiziune ca "Dragoste și putere/ The Bold and Beautiful" (1987), "Oz" și "Life on Mars", dar și în producții pentru marele ecran, cum ar fi "Furie pe gheață/ Slap Shot" (1977), " Un gentleman la New York/ Stars and Bars" (1988), "Fără apărare/ The Juror" (1996), "American Loser" (2007) și "Shutter Island" (2010), în regia lui Martin Scorsese.
Matthew Cowles a fost căsătorit timp de 30 de ani cu actrița Christine Baranski.