Șase copii au fost răniți, vineri seara, în zona localității Tureac, județul Bistrița-Năsăud, după ce un șofer băut și fără permis a intrat cu mașina în trei grupuri de colindători, apoi a fugit. Două victime sunt în comă, transmite corespondentul Mediafax.
După cum precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Crina Sârb, se pare că toate cele trei accidente ar fi fost provocate de un singur șofer.
Primul accident a avut loc în jurul orei 20,15, în localitatea Tureac, unde doi minori au fost loviți de o mașină. Una dintre victime este inconștientă, intubată. Celelalte două accidente cu pietoni s-au produs ulterior în localitatea Mureșenii Bârgăului.
În primul accident din Mureșenii Bârgăului sunt trei răniți, iar în cel de-al doilea este vorba despre o victimă căreia i se aplică manevre de resuscitare.
Directorul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud, Annabella Muzsi, spune că, din primele date, toți cei șase pietoni loviți ar fi minori, la care se adaugă conducătorul auto lovit, adult.
"Se pare că toți sunt cod roșu, dar încă nu este definitiv, se mai evaluează. Am concentrat cât de multe resurse am putut", a precizat Muzsi. La locul accidentelor au fost mobilizate șase ambulanțe SMURD și SAJ, două dintre acestea cu medic.