Judecătoria Mangalia a prelungit, miercuri, arestul preventiv pentru Vlad Pascu, autorul accidentului mortal de la 2 Mai în urma căruia doi tineri și-au pierdut viața. Măsura a fost luată pentru 60 de zile, iar decizia nu este definitivă. Instanța a respins astfel ca neîntemeiate cererile formulate de Vlad Pascu de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
Judecătoria Mangalia a analizat, miercuri, măsura arestului preventiv în cazul lui Vlad Pascu.
„În baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 Cod procedură penală, constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul Pascu Matei - Vlad, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) și (3), art. 196 alin. (1) și (4), art. 336 alin. (2) și art. 338 alin. (1), toate din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. Menține măsura arestării preventive față de inculpatul Pascu Matei – Vlad, pe o durată de 60 de zile, de la data de 17.07.2024 până la data de 14.09.2024 inclusiv”, se arată în minuta instanței.
Judecătoria Mangalia a respins ca neîntemeiate cererile formulate de Vlad Pascu de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu.Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare.
În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri și-au pierdut viața și alți trei au fost răniți.
Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului și a fost găsit apoi de polițiști în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influența mai multor substanțe interzise, printre care cocaină, amfetamină și metamfetamină.